10.2 C
Slatina
joi,25 aprilie,2024

Ultimele Articole

Spectacole aproape seară de seară, în Târgul de Crăciun din Slatina

- Advertisement -

Sărbătorile de iarnă se apropie cu paşi repezi şi, odată cu deschiderea Târgului de Crăciun de la Slatina, aici sunt programate a se desfăşura spectacole artistice aproape în fiecare seară. Dacă la deschiderea târgului şi aprinderea iluminatului festiv din Parcul Tineretului şi de pe arterele principale ale municipiului au cântat Monica Anghel, Maria Ghinea, Gabriel Zăvoeanu şi Corul „Dolce” al Liceului Teoretic „Nicolae Titulescu” Slatina, până în apropierea Crăciunului, chiar şi de Revelion, alţi zeci de artişti vor urca pe scena amenajată în parcarea din apropierea parcului.

Printre aceşti artişti se numără şi membri ai unor ansambluri folclorice cunoscute, şi nu numai, care anul acesta au reprezentat judeţul Olt la festivaluri naţionale şi internaţionale din ţară şi au obţinut performanţe notabile. Toate spectacolele acestora sunt programate a se desfăşura până în data de 23 decembrie şi au loc în intervalul orar 17:00 – 18:00.

Manifestările se desfăşoară după următorul program: Ansamblul Folcloric „Mugurașii Brâncovenilor” din Brâncoveni (cântece și dansuri tradiționale) – 3 decembrie, Corul „Voces Primavaera” (colinde, muzică ușoară și populară) – 4 decembrie, Ansamblul Folcloric „Plaiurile Sâmbureștiului” din Sâmburești (dansuri şi muzică populară), Formația „Armonia” (colinde și muzică ușoară) – 5 decembrie, Formația „Armonia” (colinde și muzică ușoară) – 10 decembrie, Ansamblul Folcloric „Plaiurile Oltețului” din Osica de Sus (dansuri şi muzică populară) – 11 decembrie, Ansamblul Folcloric „Flori de Măr” din Curtișoara – 13 decembrie, Ansamblul Folcloric „Mugurașii Oltului” din Pleșoiu, Taraful „Frunză verde” din Morunglav și soliști vocali de muzică populară – 17 decembrie, Ansamblul Folcloric „Brâulețul” din Pârșcoveni, Taraful „Frunză verde” din Morunglav și soliști vocali de muzică populară – 18 decembrie, Corul „Voces Primavaera” (colinde, muzică ușoară și populară) – 19 decembrie, Formația „Armonia” (colinde și muzică ușoară) – 20 decembrie şi Ansamblul Folcloric „Dârjovul” din Valea Mare – 23 decembrie.

Nu doar spectacole cu artişti locali au loc în Târgul de Crăciun de la Slatina. Vor fi şi concerte ale unor îndrăgiţi interpreţi de muzică uşoară şi populară. De Moş Nicolae, vizitatorii târgului se vor bucura de un concert al cântăreţei Nicola, pe 7 decembrie, de un recital al artiştilor Călin Merca şi Emil Flore, iar pe 8 decembrie în concert la Slatina este trupa Alb & Negru. Toate aceste spectacole încep la ora 18:00. Joi, 12 decembrie, de la ora 17:00, va fi în recital Paul Ciprian Surugiu, alias Fuego, sâmbătă, 14 decembrie, de la ora 18:00, Iuliana Beregoi, iar duminică, 15 decembrie, tot de la ora 18:00, în concert va fi artista Amna.

Sâmbătă, 21 decembrie, cântă Ioana Anuţa, alias JO, iar duminică, 22 decembrie, pe scenă va urca îndrăgitul interpret de muzică populară Dinu Iancu Sălăjanu. Ambele spectacole sunt programate să înceapă tot la ora 18:00.

Muncipalitatea a pregătit surprize şi pentru Noaptea dintre Ani, procedura de atribuire a contractului de prestări servicii pentru organizarea evenimentului „Revelion 2020” fiind în desfăşurare.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți