19.2 C
Slatina
joi,28 martie,2024

Ultimele Articole

Caracalean arestat după ce a ridicat un colet cu droguri, trimis din străinătate

- Advertisement -

Doi tineri de 33 şi 36 de ani, din municipiul Caracal, sunt cercetaţi pentru infracţiunea de trafic de droguri de risc şi mare risc după ce, săptămâna trecută, au fost prinşi în flagrant de polițiștii de combatere a criminalității organizate, sub coordonarea procurorilor DIICOT Craiova. Caracalenii ridicau un colet trimis din străinătate în care erau 140 de grame de cannabis, 30 de grame de rezina de cannabis şi nouă doze de cocaină, iar în urma cercetărilor tânărul de 33 de ani a fost arestat.

„La data de 28 noiembrie 2019, poliţiştii antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova au surprins în flagrant delict doi bărbați, de 33, respectiv 36 de ani, din Caracal, imediat după momentul ridicării unui colet expediat din strainătate, prin intermediul unei firme de curierat. În urma verificării respectivului colet, în interiorul acestuia au fost descoperite 140 de grame  de cannabis, 30 de grame de rezină de cannabis și 9 doze cu cocaină”, se arată într-un comunicat remis de IPJ Dolj.

Caracelenii au fost duşi la audieri, iar în urma probatoriului administrat,  procurorii din cadrul DIICOT Craiova au dispus faţă  de bărbatul de 33 de ani reținerea sa pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru trafic internaţional de droguri de risc și mare risc. Ulterior, Tribunalul Dolj a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți