10.2 C
Slatina
joi,28 martie,2024

Ultimele Articole

PNDL continuă, dar după controale riguroase

- Advertisement -

Vești bune de la Ministerul Dezvoltării, pentru localitățile care au în derulare proiecte finanțate de Guvernul României. Toate lucrările începute în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală II se vor finaliza. În plus, urmează o nouă etapă a acestui program de dezvoltare, care va include în lista investițiilor finanțate și rețelele de gaze.

Ministrul Dezvoltării Regionale, Ion Ştefan, a dat asigurări că PNDL va continua şi va finaliza lucrările începute, iar facturile se vor achita în ordinea cronologică a depunerii şi cu condiţia verificării în teren a lucrărilor. De marţi, reprezentanții Inspectoratului de Stat în Construcții au început o campanie amplă de verificare în teren a lucrărilor. „Nu vreau să fim în situaţia de a plăti un drum neexecutat sau prost făcut, de aceea, începând de ieri (marţi n.r.), 300 de inspectori din ISC sunt pe teren, pentru a verifica aceste lucrări”, a anunțat ministrul.

În Olt, prin PNDL II sunt finanțate 207 obiective de investiții, valoarea lor totală fiind de peste 820 de milioane de lei. Fondurile vor fi folosite în cea mai mare parte pentru modernizarea drumurilor și unităților de învățământ, pentru înființarea sau extindere a rețelelor de utilități, dar și pentru renovarea și dotarea dispensarelor medicale.

Mai mult, ministrul Ion Ștefan le-a vorbit primarilor despre posibilitatea continuării acestui program, cu PNDL III, care să se axeze în special pe finanțarea extinderii rețelelor de gaze: „Am spus, încă de la preluarea mandatului meu, că extinderea rețelei de gaze la nivelul tuturor județelor din țară va fi unul dintre principalele mele obiective și, de anul viitor, sper că acest proiect va prinde contur. Mă aștept la implicare din partea tuturor primarilor pentru că este nevoie de aceste investiții pentru a ne ridica la standardele europene de trai și nu ne mai permitem să pierdem timp”.

De asemenea, ministrul Ștefan a dat asigurări că vrea o relație de bună colaborare cu primarii din întreaga țară, pentru ca proiectele derulate de Ministerul Dezvoltării să ajungă a fi puse în practică pentru dezvoltarea comunităților. De altfel, astfel de întâlniri punctuale, pe teme de interes regional pentru edili, vor continua.

Simona Vârban

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți