19.1 C
Slatina
vineri,29 martie,2024

Ultimele Articole

Accident cu cinci răniți, la ieșire din Slatina spre Valea Mare

- Advertisement -

Cinci persoane au necesitat îngrijiri medicale, joi dimineața, în urma unui accident produs pe Drumul Național 65 – European 574, la ieșire din Slatina spre Valea Mare. În evenimentul rutier, care a avut loc în jurul orei 07:00, au fost implicate două autoturisme și un TIR, iar două din cele cinci victime rezultate în urma impactului dintre acestea au fost transportate la spital.

Pompieri din cadrul ISU Olt și cadre medicale de la Serviciul de Ambulanță Județean Olt au acționat la fața locului pentru a acorda primul ajutor răniților.

„La fața locului, au intervenit o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere cu apă și spumă, autospeciala pentru transport victime multiple, o ambulanță SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Olt. În urma coliziunii dintre cele două autoturisme și un TIR, cinci persoane au necesitat îngrijiri medicale, trei dintre ele la fața locului, iar două au fost transportate la spital, una de echipajul SMURD și una de ambulanța de la SAJ. Este vorba de un bărbat și o femeie”, a spus Cornel Gogolan, purtătorul de cuvânt al ISU.

Polițiștii au ajuns și ei în zonă pentru a face cercetări și a stabili împrejurările în care s-a produs accidentul. „Se pare că accidentul s-a produs în urma efectuării unei depășiri, în condițiile unui carosabil alunecos. Autoturismul aflat în depășire ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers și a pătruns pe sensul opus, unde a acroșat un autotren. Două persoane, o femeie de 39 de ani şi un bărbat de 49 de ani, ambii din Valea Mare, au ajuns la spital în urma impactului, iar polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a spus Alexandra Dicu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt. Cel de-al doilea autoturism implicat în eveniment a evitat în ultimul moment accidentul. Se afla între mașină și TIR, a părăsit partea carosabilă și a ajuns într-un șanț de pe marginea drumului, fiind doar puțin acroșat.

În urma impactului dintre cele trei vehicule, pe DN 65 – E 574 s-a circulat alternativ, sensul de mers dinspre Slatina către Pitești fiind blocat. Polițiștii Serviciului Rutier Olt au fost prezenți în zonă pentru dirijarea și fluidizarea traficului rutier. În jurul orei 09:00 traficul a fost reluat pe ambele sensuri de mers, însă în continuare, pentru câteva zeci de minute, s-a circulat cu dificultate.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți