Patru persoane au ajuns la spital, joi după-amiaza, în urma coliziunii violente dintre două autovehicule. Evenimentul rutier s-a produs pe Drumul Naţional 6 – European 70, în afara comunei Dăneasa.
Accidentul a avut loc după ce o şoferiţă din Bucureşti şi stabilită în Germania a pierdut controlul volanului şi a intrat pe contrasens.
„În urma cercetărilor efectuate, polițiștii rutieri au stabilit faptul că o femeie de 67 de ani, cu domiciliul în Germania, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Național 6, în afara localității Dăneasa, din direcția Caracal către București, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers și a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune laterală cu o autoutilitară, condusă de un tânăr, de 28 de ani, din localitatea Alexandria”, a spus Alexandra Dicu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.
În urma impactului, patru persoane, respectiv cei doi şoferi şi câte un pasager din fiecare autovehicul, au fost rănite şi transportate la spital pentru a primi îngrijiri medicale. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ, şi le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Poliţiştii au deschis dosar penal în care fac cercetări pentru vătămare corporală din culpă.
Cătălin FIRCOIU