12.3 C
Slatina
vineri,3 mai,2024

Ultimele Articole

PSD Olt, gata să câștige alegerile locale, chiar și în două tururi

- Advertisement -

Alegerile locale în două tururi vor genera compromisuri care vor afecta ulterior modul în care primarii sau președinții de consilii județene vor lua decizii pentru alegători. Acesta este punctul de vedere al social democraților din Olt, care au explicat joi că, în majoritatea localităților, vor câștiga chiar și în această formulă.

Liderii PSD Olt sunt de părere că organizarea alegerilor locale în două tururi nu va fi benefică pentru administrația locală. Vor fi făcute înțelegeri și compromisuri pentru asigurarea de majorități, iar viitorii conductori ai localităților sau președinții consiliilor județene trebuie să își achite aceste datorii. „De fiecare dată s-au făcut deal-uri. Nu ne împiedică nimeni să venim în marea majoritate la vot și să alegem dintr-un singur tur. Eu cred că foarte important este numărul celor care vin la vot”, a explicat Paul Stănescu, secretarul general al PSD.

În Olt, majoritatea primarilor actuali ai PSD vor câștiga alegerile, chiar dacă vor fi organizate două tururi de scrutin. Același lucru s-ar întâmpla și la Primăria Slatina și la Consiliul Județean. „Emil Moţ va fi candidatul PSD la Primăria Slatina şi vă spun că este primar din primul tur. Dacă vreţi, punem în plic scorul şi îl deschidem după alegerile locale. Iar în cazul unui preşedinte ales de pe listă, dacă nu face majoritatea, încep compromisurile. Eşti obligat să faci compromisuri în mandatul pe care îl ai pentru a-ţi achita datoriile. Vă asigur ca preşedinte executiv, că Partidul Social Democrat, organizaţia Olt, va câştiga cu brio alegerile chiar dacă vor face două tururi. 70 – 80% din primari vor câştiga încă din primul tur, chiar dacă vor fi două tururi. Vom face majoritate din primul tur şi vom câştiga Primăria Slatina şi Consiliul Judeţean”, a declarat Marius Oprescu, președintele executiv al PSD Olt.

Înțelegerile care se practică între partide și candidați afectează buna gestionare a treburilor administrative dintr-o localitate, explică Marius Oprescu.

Liderii PSD Olt au mai spus că, la o prezență la vot de 20%, în două tururi de scrutin, nu înseamnă că persoana aleasă este reprezentativă pentru comunitatea respectivă. Ar fi mai corect ca un primar sau un președinte de consiliul județean să fie ales dintr-un singur tur, dar cu o prezență la vot de peste 40%.

Simona Vârban

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți