12.3 C
Slatina
joi,25 aprilie,2024

Ultimele Articole

Ansamblul „Doina Oltului” sărbătoreşte 50 de ani de la înfiinţare cu un spectacol de gală

- Advertisement -

Ansamblul Folcloric „Doina Oltului” din municipiul Slatina sărbătoreşte joi, 12 decembrie, împlinirea a 50 de ani de la înfiinţarea. Va fi un spectacol de gală organizat de Centrul Judeţean de Cultură şi Artă, instituţie aflată în administrarea Consiliului Judeţean Olt, care pe lângă multă muzică populară şi dans, va avea şi o gală de acordare a unor premii, precum şi o lansare a unui volum monografic.

Evenimentul cultural se va desfăşura în sala de spectacole a Casei de Cultură a Tineretului Slatina, cu începere de la ora 16:00, şi va avea trei mari momente, iar în foaierul instituţiei culturale vor fi în paralel expoziţii de pictură, precum şi standuri ale meşterilor populari olteni.

Unul dintre ele este Gala Premiilor Anuale oferite de Centrul Judeţean de Cultură şi Artă Olt instituţiilor, persoanelor şi personalităţilor care pe parcursul acestui an au sprijinit logistic şi financiar proiectele instituţiei culturale. De asemenea, foşti angajaţi ai Ansamblului „Doina Oltului” Slatina, respectiv foşti directori, solişti vocali, dansatori, coregrafi şi instrumentişti, vor primi plachete şi diplome aniversare de excelenţă pentru contribuţia adusă ansamblului de-a lungul anilor.

Un alt moment este cel de lansare a volumului monografic „Doina Oltului – 50 de ani de activitate”, semnată de profesor doctor Gheorghe Stan, primul director al ansamblului, care a povestit perioada anilor 1969 – 1993, şi Romulus Prioteasa, care a relatat perioada începând cu anul 1993 şi până în zilele noastre.

Ultima parte a spectacolului de gală este cea a concertului aniversar „Doina Oltului – 50”, intitulat generic „Din grădina Oltului” care va marca deschiderea stagiunii de spectacole 2020 cu mai multe premiere muzicale şi coregrafice absolute. Îşi dau concursul artiştii Maria Ghinea, Vasilica Dinu, Neta Soare, Gabriel Zăvoeanu, Victoriţa Cică, Ştefania Strejescu, Cătălin Bărbulescu, Sorina Dinu, Costinel Alecsandrescu, Florica Chircă, Carmen Budulan, Dorina Mete, Daniel Roşoga, Marinela Dobriţoiu, Ştefan Constantin, Ileana Lăceanu, Mădălina Drăgan, Marian Toma, orchestra, a cărui dirijor este Cristian Dumitru, şi dansatorii „Doina Oltului”, al căror coregraf este Ionel Garoafă. Evenimentul se va bucura şi de invitaţi speciali, aceştia fiind solişti vocali de la Ansamblul Folcloric „Burnaşul” Teleorman.

Cătălin FIRCOIU 

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți