8.1 C
Slatina
sâmbătă,20 aprilie,2024

Ultimele Articole

Copiii aflaţi în grija Direcţiei de Protecţie a Copilului, spectacol de basm înaintea Crăciunului

- Advertisement -

Şi acest sfârşit de an 2019 este unul în care copiii aflaţi în grija Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Olt au pregătit un nou spectacol „Sărbători de basm”, care are loc cu doar câteva zile înainte de Sfânta Sărbătoare a Crăciunului.

„Sărbători de basm” este un spectacol plin de tradiţie şi voie bună pentru copiii asistaţi social, care luni, 16 decembrie, cu începere de la ora 12:30, sunt implicaţi şi în desfăşurarea unei expoziţii inedite.  

„Sărbătorile de iarnă sunt așteptate cu mare entuziasm de toată lumea, indiferent de vârstă. Gândul la sărbătoare, la tradiție, la colinde, la mirosul de brad și la vâscul din pragul ușii, la vacanță și zăpadă, aduce bucurie în sufletul fiecăruia dintre noi. Pentru copiii noştri, care au pregătit acest spectacol, dar şi expoziţia inedită ce pune în evidenţă talentul şi implicarea acestora, iarna nu este numai anotimpul zăpezii și al frigului, ci și acela al bucuriilor prilejuite de atâtea datini și obiceiuri legate de sărbătorirea Nașterii Domnului. Vă așteptăm cu drag într-un cadru de poveste, cu tradiții și obiceiuri creștine!”, a spus Rădiţa Piroşca, directorul Direcţiei pentru Protecţia Copilului Olt.

„Sărbători de basm” se va desfăşura în sala de spectacole a Centrului Cultural „Eugen Ionescu” Slatina, în timp ce expoziţia copiiilor va fi în foaierul aceleiaşi instituţii culturale.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți