Parchetul Caracal va avea o nouă conducere de la 1 ianuarie 2020

Aflat în centrul unui scandal uriaş ca urmare a evenimentelor legate de cele două adolescente, una din Dobrosloveni şi cealaltă din Dioşti, despre care se crede că au fost răpite, sechestrate, violate şi mai apoi omorâte de caracaleanul Gheorghe Dincă, principalul suspect arestat după dispariţia acestora, Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal va avea de la începutul anului viitor un nou prim procuror.  

Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât în şedinţa de joi delegarea Marianei Mihaela Măceşanu, procuror în cadrul Parchetului Caracal, în funcţia de prim procuror începând cu data de 1 ianuarie 2020, până la ocuparea funcţiei, prin concurs sau examen, în condiţiile legii, dar nu mai mult de şase luni.

Fostul prim procuror al Parchetului Caracal, Cristian Popescu, a fost suspendat din funcţie ca urmare a proastei gestionări a operaţiunii din noaptea de 25 spre 26 iulie 2019, când poliţiştii au aşteptat ore bune în faţa casei lui Dincă, pentru a intra şi a face percheziţie domiciliară, având în vedere că Alexandra Măceşanu, fata de 15 ani din comuna olteană Dobrosloveni, care a dispărut la sfârşitul lunii iulie, a sunat la 112 din locuinţa acestuia şi a povestit nenorocirile prin care a trecut, cerând ajutor autorităţilor. În urma schimbării acestuia din funcţie, prim procuror a fost pus Cătălin Zăvoianu, care de asemenea a luat parte la intervenţia eşuată a oamenilor legii în căutarea Alexandrei. Acesta va fi până la sfârşitul anului prim procuror la Parchetul Caracal şi s-a făcut remarcat după ce a fugit de jurnalişti, când a trebuit să dea declaraţii jurnaliştilor după ce a fost audiat în acest caz, iar mai apoi în septembrie a suferit un accident vascular şi a fost internat în spital, iar între timp a revenit la serviciu. La muncă s-a întors şi procurorul Cristian Popescu, după o decizie dată recent de reprezentanţii Secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii.

Cătălin FIRCOIU

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

<