Bătrână din Orlea, omorâtă şi tâlhărită de un constătean de aproximativ 10.000 de lei

Un bărbat de 48 de ani, din comuna Orlea, este acuzat de omor calificat şi tâlhăriea calificată, după ce în seara zilei de 11 decembrie a intrat peste o bătrână de 83 de ani, pe care a bătut-o şi ştangulat-o, apoi i-a sustras aproximativ 10.000 de lei. Femeia a murit în scurt timp şi a fost găsită după două zile, iar procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt l-au reţinut sâmbătă pentru 24 de ore. Duminică, criminalul a fost prezentat instanţei de judecată, iar magistraţii au dispus arestarea sa.

„În fapt, s-a reţinut că, în data de 11 decembrie 2019, în jurul orei 20:00, inculpatul C. T. a pătruns fără drept în curtea locuinţei victimei C. E. din comuna Orlea şi, profitând de starea de vădită vulnerabilitate, datorată vârstei acesteia, respectiv 83 de ani, a agresat-o, lovind-o cu pumnul în zona feţei, după care a ştrangulat-o şi i-a sustras suma de aproximativ 10.000 lei şi un telefon mobil Motorola”, se precizează într-un comunicat remis de Parchetul Olt.

Anchetatorii spun că imediat după comiterea faptei, consăteanul femeii s-a ascuns, pentru a nu răspunde penal, însă sâmbătă a fost prins în trafic de poliţişti, acesta fiind într-o maşină de ocazie. „Inculpatul a fugit de la locul faptei şi s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală sau de la judecată, iar în data de 14 decembrie a fost depistat şi prins în trafic, într-o maşină de ocazie, de către lucrătorii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt”, spun procurorii.

Bătrâna de 83 de ani a fost găsită decedată vineri după-amiaza, în jurul orei 14:00, la domiciliul său din Orlea, după două zile de când bărbatul intrase peste ea în casă şi a bătut-o, apoi a ştangulat-o şi tâlhărit-o. „Din concluziile preliminare întocmite de medicul legist din cadrul Serviciului Judeţean de Medicină Legală Olt,  rezultă că moartea victimei a fost violentă. Ea s-a datorat asfixiei mecanice prin ştrangulare – fracturi cartilaj tiroid. Leziunile traumatice constatate s-au putut produce, cel mai probabil, la data de 11 decembrie, prin lovire de corpuri dure şi comprimare cu mâna – ştrangulare. Între leziunile traumatice constatate la nivelul gâtului şi decesul persoanei, există legătură de cauzalitate directă necondiţionată. Decesul poate data din 11 decembrie”, se mai arată în comunicatul Parchetului.

Având în vedere cele constatate, bărbatul de 48 de ani, din Orlea, a fost sâmbătă reţinut pentru 24 de ore şi încarcerat în centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Poliţiei Olt. Procurorii olteni l-au prezentat duminică judecătorului de drepturi şi libertăţi al Tribunalului Olt, care a emis pe numele său mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile. Decizia instanţei nu este însă definitivă şi poate fi contestată.  

Cătălin FIRCOIU

Un comentariu la „Bătrână din Orlea, omorâtă şi tâlhărită de un constătean de aproximativ 10.000 de lei

  • Asa ceva nu se poate pt ce ii dati 30 de zile in arest prev inchidetil odata tara noastra nu are nevoie de hotii bagabontii criminali si altele

    Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

<