Cristian Popescu Piedone a fost condamnat la 8 ani și 6 luni de închisoare, iar cei trei patroni ai clubului Colectiv la 11 ani și 8 luni fiecare.
Actualizare 13:10. Fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone a fost condamnat luni de Tribunalul Bucureşti la 8 ani şi 6 luni închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în legătură cu eliberarea autorizaţiilor de funcţionare pentru clubul Colectiv.
Anastasescu George Alin – 11 ani si 8 luni inchisoare
Mincu Costin – 11 ani si 8 luni inchisoare
Gancea Paul-Cătălin – 11 ani si 8 luni inchisoare
Radu Antonina – 9 ani si 2 luni inchisoare
Matei George-Petrica – 9 ani si 2 luni inchisoare
Iofciu Aurelia – 8 ani inchisoare
Ganea Luminiţa Larisa – 7 ani inchisoare
Moţoc Sandra Ramona – 3 ani inchisoare
Niţă Daniela Ioana – 12 ani si 8 luni inchisoare
Zaharia Viorel – 9 ani si 8 luni inchisoare
Moise Marian – 10 ani inchisoare
Niţă Cristian Mihai – 3 ani si 6 luni închisoare
Clubul Colectiv SRL – 470 zile amendă, cu o sumă corespunzatoare de 5.000 lei pentru ziua de amendă, și confiscarea sumei de 62.298 lei
GOLDEN IDEAS FIREWORKS ARTISTS SRL- 470 zile amendă, cu o suma corespunzătoare de 5.000 lei pentru ziua de amendă
SC Noran Prompt Serv SRL – confiscarea sumei de 147.133 lei
Au fost admise urmatoarele acţiuni civile exercitate şi obliga în solidar pe inculpaţii Popescu Cristian Victor Piedone, Iofciu Aurelia, Ganea Luminiţa Larisa, Anastasescu George Alin, Gancea Paul Cătălin, Mincu Costin, Niţă Daniela Ioana, Zaharia Viorel, Moise Marian, Radu Antonina, Matei George-Petrica, SC Colectiv Club SRL, SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL si partile responsabile civilmente Unitatea Administrativ Teritoriala-Subdiviziunea Administrativ Teritoriala Sector 4
Știrea inițială: Magistraţii Tribunalului Bucureşti sunt așteptați să pronunțe, luni, o decizie în dosarul Colectiv. Soluţia nu va fi definitivă. Procurorii au cerut, la ultimul termen, închisoare cu executare pentru inculpații din dosar.
Inițial, pronunțarea era așteptată pe 9 decembrie, însă judecătorii au amânat-o. Magistraţii au stabilit pronunţarea în dosarul Colectiv pentru luni, 16 decembrie. Decizia nu va fi definitivă, putând fi atacată la Curtea de Apel Bucureşti.
Cea mai mare tragedie colectivă din România ultimelor decenii s-a produs în toamna anului 2015. Un club improvizat într-o fostă fabrică din București a luat foc din cauza artificiilor aprinse în timpul unui concert rock. Scânteile au atins buretele folosit la antifonare, care nu era tratat să reziste la foc. 153 de secunde a durat incendiul, suficient cât unii spectatori să moară pe loc, alții să se calce în picioare spre ieșirea subdimensionată și să fie grav afectați de flăcări și fum.
Procurorii au cerut, cumulat, pentru cei 13 inculpaţi, 160 de ani de închisoare. Până la 15 ani de închisoare pentru fostul primar Cristian Popescu-Piedone şi cei doi pompieri care au controlat clubul, 14 ani pentru patroana firmei de artificii şi câte 12 ani pentru cei trei administratori ai clubului.
De cealaltă parte, toţi acuzaţii s-au declarat nevinovaţi şi au cerut achitarea.
Victimele incendiului şi părinţii celor care şi-au pierdut viaţa au solicitat în instanţă daune de sute de milioane de euro.
Ce s-a întâmplat în clubul Colectiv
Era seara de 30 octombrie 2015. Peste 300 de oameni, majoritatea tineri, participau la concertul trupei GoodBye to Gravity, în clubul Colectiv. Un club amenajat în fosta fabrica Pionierul, care avea o singură intrare. Trupa care organiza concertul încheiase un contract de închiriere cu administratorii clubului şi se angaja să nu plătească pentru spaţiu, dacă la concert vin peste 400 de oameni. Ca să facă spectacolul atractiv, organizatorii au vrut să monteze artificii în club şi au apelat la o firmă specializată.
„Atenţie! Se utilizează numai în aer liber! Utilizarea greşită poate să ducă la rănire sau la incendiu!”. Artificiile, cu instrucţiuni în limba bulgară şi despre care procurorii spun că puteau fi folosite doar în exterior, au fost aprinse, pe scenă, după primele piese cântate de trupă.
Procurorii au descoperit că panoul de comandă care genera aprinderea efectelor pirotehnice nu a funcţionat corespunzător, iar scânteile au ajuns pe stâlpul din faţa scenei, îmbrăcat într-un burete care nu era tratat pentru a rezista la foc. Într-o fracţiunie de secundă, materialul s-a aprins, iar flăcăra a urcat rapid la tavanul din lemn.
„Am văzut că cineva a aruncat cu bere dintr-o sticlă. În momentul în care a ajuns la tavan, efectiv jumătate de tavan s-a aprins instant”, a povestit ulterior un supraviețuitor.
153 de secunde a durat incendiul. Atât au avut la dispoziţie peste 300 de oameni pentru a ieși pe singura ușă a clubului.
„Uşa de evacuare era doar una singură deschisă, cealaltă a fost blocată, s-au călcat în picioare”, își amintește un alt supraviețuitor.
27 de tineri au murit pe loc, în containerul de la intrarea în club, iar aproape 150 au fost internaţi cu arsuri grave sau intoxicaţi cu fum.
Pe măsură ce s-au scurs zilele, alți 37 nu au supraviețuit rănilor, infecțiilor luate din spitale și cocteilului de substanțe nocive pe care l-au respirat în acele clipe de coșmar. Un al 65-lea, supraviețuitor, și-a pus capăt zilelor, după doi ani. Mulți alții au rămas cu semne pe viață. Iar România nu a mai fost niciodată la fel.
Sunt multe voci care spun că spiritul civic al românilor a renăscut în acea noapte târzie de octombrie. A fost, probabil, picătura care a umplut paharul umilințelor și nepăsării. Atunci, mulțimea furioasă a strigat pentru prima data, la unison: „Corupția ucide”. Guvernul Ponta a picat, la presiunea străzii, în 4 noiembrie 2015.
Colectiv. Pedepsele cerute de procurori
Cristian Popescu Piedone – primar – 15 ani
Antonina Radu – pompier – 15 ani
Matei Petrică – pompier – 15 ani
Daniela Niţă – patron firmă de artificii – 14 ani, 6 luni
Cristian Niţă – patron firmă de artificii – 5 ani
Alin Anastasescu – patron Colectiv – 12 ani, 10 luni
Costin Mincu – patron Colectiv – 12 ani, 10 luni
Paul Gancea – patron Colectiv – 12 ani, 10 luni
Viorel Zaharia – pirotehnist – 12 ani, 10 luni
Marian Moise – pirotehnist – 12 ani, 10 luni
Sursa: digi24.ro