10.2 C
Slatina
joi,25 aprilie,2024

Ultimele Articole

Sute de amenzi aplicate de poliţiştii din Olt, în doar două zile

- Advertisement -

Peste 200 de sancțiuni contravenționale, a căror valoare depășește 65.000 de lei, au fost aplicate de polițiștii olteni în doar două zile. Oamenii legii au constatat mai multe nereguli, printre cele mai multe fiind încălcarea regimului rutier, motiv pentru care aproximativ 20 de şoferi au rămas pieton pentru următoarea perioadă, permisul auto fiindu-se reţinut.

Cristian Grigorescu purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, a declarat că în primele două zile ale acestei săptămâni, polițiștii au intervenit la 217 evenimente care au avut loc în judeţ, 171 dintre acestea fiind sesizate prin apelul de urgenţă 112. „În urma intervențiilor, au fost aplicate 207 sancțiuni contravenționale persoanelor care au încălcat prevederile legale, valoarea totală a acestora fiind de 68.155 lei”, a spus reprezentantul Poliţiei. 

Printre cele mai multe nereguli constatate au fost cele la regimul rutier, iar polițiștii rutieri au reținut 19 de permise de conducere și au retras opt certificate de înmatriculare.

Spre exemplu, legislaţia privind circulaţia pe drumurile publice a fost încălcată de un tânăr de 28 de ani, din oraşul Drăgăneşti Olt. Oamenii legii l-au oprit în trafic pe strada Căpitan Drăgănescu, din localitate, şi au constatat că acesta conducea un autoturism având dreptul de a conduce autovehicule suspendat. Totodată, acesta a refuzat testarea cu aparatul etilotest și recoltare de mostre biologice de sânge. Bărbatul s-a ales cu dosar penal, fiind cercetat acum pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți