5.2 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Ce s-a găsit în urma percheziţiilor de miercuri şi câte persoane sunt cercetate penal din Olt

- Advertisement -

În urma celor peste o sută de percheziţii efectuate miercuri, de poliţiştii de investigare a criminalităţii economice, în 25 de judeţe, printre care şi Olt, şi Capitală, s-au ridicat mai multe bunuri, iar mai multe persoane sunt cercetate penal. La noi în judeţ au fost descinderi la nouă primării – Coloneşti, Tufeni, Potcoava, Verguleasa, Schitu, Perieţi, Brastavăţu, Găneasa, Ianca, Oboga, Şcoala Gimnazială Schitu, iar alte 23 la persoane fizice şi societăţi comerciale din oraşul Potcoava şi comuna Osica de Sus.

Percheziţiile au avut loc la domiciliile unor persoane și la sediile unor societăți comerciale și instituții, într-un dosar penal instrumentat de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Giurgiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bolintin Vale, fiind efectuate cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de amenințare, falsificarea de instrumente de plată, abuz în serviciu, fals intelectual, delapidare și instigare la abuz în serviciu.

Anchetatorii au verificat efectuarea unor achiziţii fictive făcute de mai multe primării din ţară, dar şi de şcoli şi alte instituţii, prejudiciul cauzat bugetului de stat fiind de 2 milioane de euro. Astfel, în urma descinderilor s-au ridicat înscrisuri și bunuri care au făcut obiectul achizițiilor publice, iar mai multe autoturisme au fost indisponibilizate în vederea dispunerii unor măsuri asigurătorii. Mai multe documente s-au ridicat şi de la instituţii din Olt, cum ar fi primăriile din Brastavăţu, Corbu, Bălteni şi Şcoala Perieţi. Totodată, pe numele a 13 persoane au fost emise mandate de aducere, acestea fiind conduse la sediul Poliţiei Giurgiu, unde au fost audiate.

În urma declaraţiilor date, patru persoane, toate din judeţul Olt, au fost plasate sub control judiciar, iar alte trei au fost reținute pentru 24 ore, urmând a fi prezentate joi seara în fața judecătorului de drepturi și libertăți, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 zile.

Potrivit Poliţiei Române, mai multe instituții din țară ar fi efectuat plata unor achiziții fictive pentru mărfuri care nu ar fi intrat niciodată în patrimoniul instituției sau plata unor facturi pentru mărfuri supraevaluate, pentru care achiziția era nejustificată, neexistând referate de necesitate sau recepții ale mărfurilor achiziționate. „Aceste achiziții ar fi fost făcute de la diferite societăți comerciale care nu au personal angajat, sunt administrate de aceleași persoane fizice, au sediul social și domiciliul fiscal stabilite la adrese apropiate și care au înregistrat venituri doar din încasări de la unități administrativ-teritoriale, instituții de învățământ și alte instituții”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți