5.2 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Tâlhărie în faţa Primăriei Balş, în prima zi de Crăciun. Autorul, prins de poliţişti şi arestat

- Advertisement -

O femeie de 60 de ani, din oraşul Balş, a fost victima unei tâlhării care a avut loc în seara primei zile de Crăciun, pe trotuarul din faţa Primăriei din localitate. Agresorul este un tânăr de 19 ani, din comuna Pârşcoveni, şi a fost prins miercuri de poliţişti, la domiciliul său, din localitate. Acesta a fost reţinut pentru 24 de ore, iar joi judecătorii bălşeni au dispus în privinţa sa măsura arestului la domiciliu pentru 20 de zile.

Victima tânărului i-a sesizat pe poliţişti cu privire la faptul că în timp ce se afla pe trotuarul din fața Primăriei Balș, un bărbat i-a smuls geanta de pe umăr, în care avea suma de 1.000 de lei și bunuri personale, după care a fugit într-o direcție necunoscută.

„În urma cercetărilor efectuate de polițiștii  din cadrul Poliției orașului Balș, a fost identificat un tânăr de 19 de ani, din comuna Pârșcoveni, județul Olt, bănuit de comiterea faptei. Față de acesta, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie, fiind reținut pentru 24 de ore și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt”, a declarat Cristian Grigorescu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei.

În dimineaţa zilei de joi, tânărul din Pârşcoveni a fost prezentat în faţa magistraţilor Judecătoriei Balş, care au dispus măsura preventivă a arestării la domiciliu a acestuia pe o perioadă de 20 de zile. Decizia instanţei de judecată nu este definitivă şi poate fi constestă.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți