CNAIR: Proiectele de investiţii beneficiază de o finanţare de trei miliarde de lei în 2020

Proiectele de investiţii derulate de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) beneficiază de o finanţare de aproximativ trei miliarde de lei în 2020, bani care vor asigura decontarea tuturor lucrărilor din acest an, informează compania într-un comunicat remis vineri AGERPRES.

“Sumele individuale alocate fiecărui proiect de investiţii derulat de CNAIR sunt sume estimate pentru anul 2020. Aceste sume diferă de necesarul comunicat de antreprenori, de regulă supraestimat, deoarece decontarea lucrărilor se va efectua după realocarea bugetară şi în funcţie de ritmul real al lucrărilor în teren. Sumele de care dispune CNAIR în anul 2020 pentru obiectivele de investiţii, de aproximativ 3 miliarde lei, vor asigura prin redistribuire, decontarea tuturor lucrărilor din acest an”, susţin reprezentanţii CNAIR într-un comunicat remis AGERPRES.

Astfel, în condiţiile prevederilor Legii nr. 500/2002, în cursul întregului an, ordonatorii principali de credite pot efectua virări de credite bugetare între titlurile, articolele şi alineatele de cheltuieli din cadrul aceluiaşi capitol sau de la alte capitole pentru asigurarea fondurilor necesare la titlul 58 “Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020”, pentru finanţarea proiectelor aflate în implementare sau proiecte noi finanţate din fonduri externe nerambursabile postaderare, cu încadrarea în nivelul total al fondurilor aprobate.

De asemenea, pe parcursul întregului an, ordonatorii principali de credite pot efectua virări de credite de angajament neutilizate în cadrul titlului 58 “Proiecte cu finaţare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020”, cu încadrarea la nivelul total al fondurilor aprobate, pentru asigurarea finaţării proiectelor aflate în implementare.

CNAIR menţionează că la nivelul anului 2019 a asigurat finanţarea necesară proiectelor care s-au derulat conform graficului contractual de lucrări. De altfel, Compania de drumuri, ca beneficiar al lucrărilor, “a achitat întotdeauna valoarea acestora, respectând termenele scadente”, mai spun reprezentanţii CNAIR.

Sursa: agerpres.ro

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.