Albert Florian Balint, fiul lui Vasile Balint, zis şi Sile Cămătaru, a fost trimis în judecată săptămâna trecută, iar magistraţii Judecătoriei Slatina, instanţa de fond pe rolul căreia se află dosarul în care acesta este acuzat de conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, au decis vineri ca acesta să fie în continuare cercetat în stare de arest preventiv.
Fiul lui Cămătaru este în Arestul Poliţiei Olt din data de 28 decembrie 2019, după ce judecătorii instanţii slătinene au dispus arestarea sa preventivă pentru 20 de zile, după ce cu o zi înainte a fost prins, de poliţişti, drogat la volan şi fără permis auto.
„(…) Constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestului preventiv luată faţă de inculpatul Balint Albert Florian, în prezent aflat în stare de arest preventiv în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv din cadrul Inspectoratului de Poliţie Olt, arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 28/28.12.2019 emis de Judecătoria Slatina în dosarul nr. 13419/311/2019, şi, pe cale de consecinţă, menţine această măsură”, se arată în soluţia pe scurt dată vineri de magistraţii Judecătoriei Slatina. Decizia nu este însă definitivă, putând fi constestată. Până luni la prânz aceasta nu a fost contestată.
Autoturismul condus de Albert Balint de 32 de ani, din Bucureşti, a fost oprit în trafic de poliţiştii Secției 6 Poliție Rurală Găneasa pe Drumul Național 65 – European 574, în comuna Găneasa, în ziua Sfântului Ştefan. „În urma controlului efectuat, s-a stabilit faptul că un bărbat de 32 de ani, din București, a condus autovehiculul având dreptul de a conduce suspendat. Totodată, acesta a fost testat cu aparatul DrugTest, rezultatul fiind pozitiv, însă a refuzat să îi fie prelevate mostre biologice de sânge”, a declarat atunci Cristian Grigorescu, purtătorul de cuvânt al IPJ.
Șoferul s-a ales cu dosar penal, fiind cercetat pentru conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice. Bucureșteanul a fost reținut pentru 24 ore, iar ziua următoare a fost arestat pentru 20 de zile şi încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventiă al Poliției Olt.
Fiul lui Sile Cămătaru a mai fost reținut în decembrie şi de polițiștii din București, după o urmărire în care oamenii legii au tras mai multe focuri de armă. Era căutat de două luni după ce a înjunghiat un tânăr în fața unui club din Timișoara. Când a fost prins, acesta conducea un autoturism cu numere de înmatriculare străine și nu a oprit la semnalul agenților rutieri. Atunci, Albert Balint a fost eliberat după doar câteva ore, pentru că victima sa și-a retras plângerea.
Cătălin FIRCOIU