2.3 C
Slatina
sâmbătă,23 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Mihai Eminescu, omagiat la biblioteca din Slatina şi în parcul din Caracal

- Advertisement -

Miercuri, 15 ianuarie, se împlinesc 170 de ani de la naşterea geniului poeziei româneşti, Mihai Eminescu, şi, totodată, are loc o nouă ediţie a Zilei Culturii Naţionale. Pe lângă evenimentele culturale ce au loc începând de miercuri şi până vineri la Centrul Cultural „Eugen Ionescu” Slatina, printre care şi punerea în scenă a piesei de teatru „Iona” şi un spectacol extraordinar de balet, manifestări dedicate marelui poet Eminescu se desfăşoară şi la biblioteca din Slatina, dar şi în parcul din Caracal.

Centrul Judeţean de Cultură şi Artă Olt, în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană „Ion Minulescu” din Slatina şi Palatul Copiilor „Adrian Băran” Slatina, organizează a doua ediţie a evenimentului „Moment Omagial Mihai Eminescu”.

În cadrul manifestării culturale ce are loc, cu începere de la ora 11:00, la biblioteca slătineană, se vor desfăşura mai multe activităţi, printre care o expoziţie de desen cu ilustrate din opera lui Eminescu, semnate de artistul plastic Spiru Vergulescu, muzică folk, canto clasic, recitări şi premierea câstigatorilor concursului de creaţie literară „Floare albastră” la care au participat elevi din clasele I-IV, gimnaziu şi liceu, şi un concert coral de copii „Voces Primavera”.

Şi la bustul marelui poet din Parcul „Constantin Poroineanu” are loc un eveniment pentru omagierea lui Mihai Eminescu. Astfel, miercuri, cu începere de la ora 12:00, Primăria şi Consiliul Caracal și Centrul Cultural Municipal „Radu Șerban” Caracal are loc manifestarea culturală „Cu sufletu-n lumină”.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți