5.2 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Aproape 300 de olteni susţin probele pentru admiterea în şcolile de agenţi de poliţie din Câmpina şi Cluj Napoca

- Advertisement -

Aproximativ 300 de tineri olteni sunt în aceste zile în febra probelor eliminatorii pentru admiterea în şcolile de agenţi de poliţie din Câmpina şi Cluj Napoca, sesiunea ianuarie 2020. Cei mai mulţi dintre candidaţi concurează pentru locurile disponibile la şcoala din Câmpina.

Alexandra Dicu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt, a declarat că sunt 286 de tineri olteni, dintre care zece romi, care susţin probele pentru a admite la Şcoala de Agenţi de Poliţie „Vasile lascăr” din Câmpina, aceştia concurând pentru unul dintre cele 765 de locuri disponibile la această unitate de învăţămânţ, iar doi candidaţi dau probele pentru admitrea la Şcoala de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan” din Cluj Napoca, unde au fost scoase la concurs 162 de locuri.

Începând de duminică, 12 ianuarie, şi până vineri, 17 ianuarie, tinerii din Olt susţin probele eliminatorii, respectiv contravizita medicală şi evaluarea performanţelor fizice, conform graficelor stabilite de fiecare dintre cele două instituţii de învăţământ. Pe data de 19 ianuarie este programată a se desfăşura proba scrisă, care va consta într-un test grilă la limba română şi o limbă străină, engleză sau franceză. Rezultatele finale vor fi afişate după susţinerea probei scrise, respectiv în zilele de 19 şi 20 ianuarie. Pe 20 şi 21 ianuarie pot fi depuse contestaţii, în perioada 20 – 21 acestea vor fi soluţionate, rezultatele finale urmând a fi afişate joi, 23 ianuarie.

Perioada de şcolarizare este perioada februarie – decembrie 2020.

Cătălin FIRCOIU 

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți