11.2 C
Slatina
miercuri,24 aprilie,2024

Ultimele Articole

Paula Seling, Gabriel Bîscoveanu și Anastasia Lazariuc, la Zilele Slatinei

- Advertisement -

Primăria Slatina pregătește o nouă ediție a Galei Laureaților, eveniment devenit deja tradiție, care anul acesta marchează împlinirea a 652 de ani de la prima atestare documentară a orașului. Medici renumiți, reprezentanți ai unor instituții și companii care aduc un plus de valoare Slatinei, dar și artiști celebri, vor urca pe scena Centrului Cultural „Eugen Ionescu”.

Slatina îmbracă haine de sărbătoare pentru a celebra 652 de ani de atestare documentară. În perioada 20 – 24 ianuarie se desfășoară ediția a III-a a Galei Laureaților, eveniment dedicat oamenilor valoroși.

Gala Campionilor, Gala Superlativelor și Gala Seniorilor vor aduce pe scena Centrului Cultural „Eugen Ionescu” slătineni care fac cinste orașului. Fie că vorbim de elevi și profesori de excepție, de sportivi remarcabili, de medici de aur sau directori ai unor companii prospere, toți vor fi recompensați de Primăria Slatina.

Distincția de „Cetățean de onoare” merge către cinci medici care au reușit intervenții în premieră la Slatina, anul trecut. Renică Diaconescu, Ela Rusoiu, George Craioveanu, Mădălin Săndulescu și Andrei Ştefănescu au demonstrat că pot face minuni la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, iar efortul lor va fi răsplătit de municipalitate. Tot în cadrul Galei Superlativelor se vor acorda  diplome de merit persoanelor fizice, juridice, asociațiilor și instituțiilor care au contribuit în anul 2019 la dezvoltarea Slatinei.

Paula Seling și talentatul Gabriel Bîscoveanu, care a participat la Vocea României şi a ajuns până în semifinale, vor cânta pentru superlativele orașului. Seniorii Slatinei, cei care au împlinit 50 de ani de căsătorie în 2019, vor fi, de asemenea, premiați. Anastasia Lazariuc va cânta pentru ei, pe data de 24 ianuarie.

Simona VÂRBAN

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți