19.1 C
Slatina
vineri,26 aprilie,2024

Ultimele Articole

Tineri cu dosare penale pentru consum de droguri şi alcool. O tânără din Slatina, drogată la volan

- Advertisement -

Trei tineri olteni s-au ales cu dosar penal, după ce luni poliţiştii rutieri i-au depistat cu nereguli în trafic. Doi dintre ei, printre care şi o tânără de 31 de ani, din Slatina, erau la volan sub influenţa drogurilor, iar un alt tânăr conducea un autoturism în stare avansată de ebrietate.

Cristian Grigorescu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, a declarat că autoturismul condus de slătineancă a fost oprit de echipajul de poliţie pe strada Vintilă Vodă, din localitate. Tânăra de 31 de ani a fost testată cu analizatorul de droguri Drugtest, iar rezultatul a fost pozitiv pentru substanţa ketamină.

Şi pe strada Nicolae Bălcescu, din oraşul Balş, oamenii legii au depistat în trafic un şofer drogat. Un tânăr de 25 de ani, din localitate, conducea un autotursim, iar în urma testării sale cu analizatorul de droguri Drugtest, rezultatul a fost pozitiv pentru trei substanţe, respectiv cocaină, metamfetamină şi ketamină.

Un tânăr de 23 de ani, din comuna Dobrosloveni, a fost prins băut bine la volan pe strada Vladu Nica, din comuna Osica de Sus. Acesta conducea un autoturism având o concentrație alcoolică de 0,76 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat.

Potrivit reprezentantului IPJ, în toate cele trei situaţii pe numele conducătorilor auto s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți