De săptămâna aceasta, Centrul Operaţional din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt are un nou şef. Inspectorul Ştefan Mutu, care înainte a activat în cadrul Secţiei Poliţie Rurală Bobiceşti, a fost împuternicit pe o perioadă de trei luni pentru a ocupa postul.
Funcţia de conducere a Centrului Operaţional era neocupată încă din luna august a anului trecut, după scandalul izbucnit ca urmare a proastei gestionări a cazului de la Caracal, care a dus la demiterea întregii conduceri a Poliţiei Olt de ministrul Afacerilor Interne de la acea vreme.
Atunci, comisarul Roxana Filip, care se afla pe postul de şef al centrului de o săptămână, a solicitat încetarea împuternicirii şi s-a întors în cadrul Serviciului Cabinet al IPJ, unde este ofiţer de relaţii internaţionale.
Cătălin FIRCOIU