22.3 C
Slatina
marți,16 aprilie,2024

Ultimele Articole

Colegiul „Radu Greceanu”, excelență în educație

- Advertisement -

O școală cu tradiție, cu dascăli dedicați și copii dornici să se perfecționeze, Colegiul „Radu Greceanu” se numără printre școlile cu cei mai mulți olimpici. Matematica, informatica, robotica, dar și fizica, le-au adus premii consistente la Gala Campionilor, eveniment organizat luni de Primăria Slatina.

Imnul Campionilor a răsunat luni, pe scena Centrului Cultural Eugen Ionescu, pentru elevii și profesorii de la Colegiul „Radu Greceanu”, școală de elită a orașului. Ambițioși și perseverenți, au depășit granițele României cu performanțele lor la materii care, pentru mulți tineri de vârsta lor, par imposibil de deslușit. Alături de ei, pentru a le aduce recunoștință, a fost primarul Slatinei, Emil Moț, absolvent al Colegiului Greceanu.

Robert Vădăstreanu este elevul de aur de la „Radu Greceanu”, cu medalii de aur la matematică și informatică. Alături de el, alți tineri care au muncit și au îndrăznit să creadă în șansa lor, au urcat pe scena campionilor.

Implicați, încrezători în forțele elevilor lor, profesorii de la Greceanu și-au înscris și ei încă o filă în cartea de glorie a carierei lor.

Simona VÂRBAN

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți