14.7 C
Slatina
vineri,19 aprilie,2024

Ultimele Articole

Fata de 12 ani din Drăgăneşti Olt, dispărută de acasă luni noaptea, găsită în oraș

- Advertisement -

UPDATE: În jurul orei 20:00, copila de 12 ani, care a dispărut luni noaptea, a fost găsită de polițiști în orașul Drăgănești, după patru ore de căutări. Gabriela Văduva a fost dusă la sediul Poliției din localitate, pentru a fi audită și a se stabili unde s-a aflat pe perioada dispariției și dacă aceasta a fost victima vreunei infracțiuni.

Știrea inițială: O fată de 12 ani, din oraşul Drăgăneşti Olt, a dispărut luni noaptea de la domiciliul său şi nu s-a mai întors. Părinţii au observat lipsa acesteia marţi dimineaţă şi au alertat imediat autorităţile.

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, împreună cu cei din cadrul Poliției orașului Drăgăneşti Olt, încă o căutau pe aceasta în cursul serii de marţi.

La data dispariției, copila Gabriela Văduva era îmbrăcată în blugi albaștri și geacă de piele neagră, iar ca semnalmente aceasta are 1,55 metri înălţime, constituție atletică, aproximativ 50 – 55 de kilograme, ten măsliniu și părul vopsit roșcat.

Poliţiştii îi roagă pe cei care pot furniza detalii despre minora dispărută să sune de urgenţă la 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți