29.6 C
Slatina
luni,31 august,2026

Ultimele Articole

Adolescent de 17 ani, mort în urma unui grav accident de circulație produs pe strada Milcov din Slatina. Deși nu avea permis, conducea o mașină care a părăsit drumul și a izbit violent un stâlp electric

- Advertisement -

Grav accident de circulație în noaptea de duminică spre luni, 30 spre 31 august, în jurul orei 03:10, pe strada Milcov, din municipiul Slatina. Un băiat de doar 17 ani, din localitate, și-a pierdut viața după ce mașina pe care o conducea cu viteză, deși nu avea permis auto, a părăsit drumul, izbind violent un stâlp electric, apoi răsturnându-se într-un șanț de pe marginea părții carosabile.

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Slatina au fost sesizați cu privire la producerea evenimentului rutier, iar la fața locului, pentru cercetări, s-au deplasat polițiștii din cadrul Biroului Rutier Slatina.

„Din primele verificări, polițiștii au stabilit că un autoturism condus de un minor, în vârstă de 17 ani, din municipiul Slatina, județul Olt, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, ar fi părăsit partea carosabilă și ar fi intrat în coliziune cu un stâlp. În urma accidentului, conducătorul auto a decedat, iar un tânăr de 20 de ani și un minor de 14 ani, pasageri în autoturism, au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportați la Spitalul Județean de Urgență Slatina. În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a stabilit faptul că minorul nu deține permis de conducere”, a declarat inspectorul Claudiu Șerban, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

Potrivit unor surse, adolescentul de 17 ani nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, a părăsit partea carosabilă și a lovit violent stâlpul de iluminat. Totodată, se pare că pasagerul de 20 de ani, prieten cu decedatul, este cel care i-ar fi dat mașina să o conducă. Celălalt pasger rănit, respectiv adolescentul de 14 ani, este frate cu băiatul aflat la volanul autoturismului.

Polițiștii rutiere au întocmit în cauză un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și încredinţarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care ştie că nu deține permis de conducere, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți