15.2 C
Slatina
vineri,17 mai,2024

Ultimele Articole

Finanţiştii, întâlniri cu contribuabilii din judeţ

- Advertisement -

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Olt organizează până la sfârşitul lunii ianuarie patru întâlniri cu contribuabilii, în scopul sprijinirii acestora cu privire la completarea, dar şi depunerea, declaraţiei unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice. Întrevederile finanţilor cu contribuabilii au loc atât la sediul Administraţiei Financiare Olt din Slatina, cât şi la sediul serviciilor fiscale din Caracal, Corabia şi Balş.

Prima întâlnire este programată pentru miercuri, 22 ianuarie, la ora 11:00, în sala de protocol de la etajul 1 al Serviciului fiscal orăşenesc Balş, situat pe strada Nicolae Bălcescu, nr. 13,, pentru ca joi, de la aceeaşi oră, contribuabilii să se întâlnească cu finanţiştii olteni şi la sediul Serviciului fiscal orăşenesc Corabia de pe strada C. A. Rosetti, nr. 64. Două întâlniri sunt programate şi săptămâna viitoare, respectiv marţi, 28 ianuarie, de la 11:00, în camera 14 de la etajul 1 al Serviciului fiscal municipal Caracal din strada Toma Ruscă, nr. 5-7, dar şi ziua următoare, tot de la aceeaşi oră, în sala de şedinţe de la etajul 1 al sediului AJFP Olt, situat pe strada Arcului, nr. 2 A.

„În cadrul acestor întâlniri vor fi clarificate şi aspecte privind categoriile de persoane care au obligaţia de depunere a declaraţiei unice, modalităţile de depunere electronică a declaraţiei unice, avantajele utilizării serviciilor electronice (Serviciul de depunere on-line, Spaţiul Privat Virtual), modalitatea de accesare şi utilizare a serviciilor electronice”, transmit reprezentanţii instituţiei.               

Contribuabilii interesaţi să participe la întâlnire se pot înscrie prin intermediul „Formularului de contact” de pe website-ul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, accesând link-ul https://www.anaf.ro/asistpublic/, selectând categoria „Asistenţă în domeniul fiscal”, subcategoria „Întâlniri cu contribuabilii”. Pentru îndrumarea contribuabililor în ceea ce priveşte clarificarea noutăţilor legislative, Administraţia Financiară Olt organizează periodic întâlniri cu contribuabilii pe diverse teme. Aceștia pot afla informaţii privind data, locul de desfăşurare a întâlnirilor şi subiectele puse în dezbatere la sediul instituţiei, prin intermediul Call Center-ului apelând numărul de telefon 031/403.91.60 sau prin accesarea listei întâlnirilor, disponibilă la următorul link: https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/Informatii_R/intalniri.htm.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți