11.2 C
Slatina
joi,25 aprilie,2024

Ultimele Articole

Comisarii de mediu, cu ochii pe topitoriile din județ

- Advertisement -

Topitoriile din județ au fost constant în vizorul comisarilor de la Garda de Mediu Olt. Zeci de controale au fost efectuate la operatorii economici care desfășoară activități de topire metale neferoase, iar neregulile nu au întârziat să apară. Potrivit comisarilor de mediu, sancțiunile aplicate sunt foarte mari.

La nivelul județului Olt funcționează 20 de topitorii, dintre care zece sunt pe raza municipiului Slatina.

În fiecare an, comisarii Gărzii de Mediu Olt merg în control la operatorii economici și găsesc de fiecare dată nereguli. „În ultimii ani, respectiv în perioada 2014 – 2019, aceste topitorii au fost sancționate cu 37 de sancțiuni, în valoare totală de 523.000 lei. Dintre acestea, cea de la Priseaca a primit, din anul 2005 și până acum, un număr de 17 sacțiuni, totalizând 300.000 lei. Toate topitoriile de pe raza județului au fost verificate ori de câte ori a fost necesar, atât pe timpul zilei, cât și noaptea. Multe dintre verificări au fost efectuate la inițiativa noastră, a comisariatului județean, nu în cadrul unor tematici naționale”, a explicat Gheorghe Neacșa, comisar șef Garda de Mediu Olt.

Comisarii de mediu desfășoară periodic activități de verificare a firmelor cu activități de topire a metalelor neferoase. Conducerea instituției a dat asigurări că aceste controale se desfășoară din proprie inițiativă atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte.

Simona VÂRBAN

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți