10.2 C
Slatina
joi,25 aprilie,2024

Ultimele Articole

Bilanţ IPJ Olt: Faptele de omor şi tentativă de omor, în scădere în 2019

- Advertisement -

Judeţul Olt a fost anul trecut din nou în atenţia presei, tragedia care a avut loc la Caracal la sfârşitul lunii iulie, în urma căreia s-a aflat că Gheorghe Dincă a răpit şi ucis două tinere, deschizând de multe ori jurnalele de ştiri de la posturile de televiziune centrale. Chiar şi aşa, potrivit unui bilanţ al activităţii poliţiştilor din judeţ în 2019, prezentat miercuri în sala de şedinţe a Consiliului Judeţean Olt, cu uşile închise pentru jurnalişti, faptele de omor şi tentativă de omor au fost în scădere.

Poliţiştii spun că numărul infracţiunilor de omor au scăzut cu 5,25% anul trecut, faţă de anul 2018, în timp ce tentativele de omor au fost în scădere cu 50%.   

Cu aproximativ 3% au scăzut şi infracţiunile comise contra patrimoniului, față de anul precedent. „În acest sens, organele de poliţie au urmărit în cursul anului 2019 să înlăture condiţiile care generează sau favorizează comiterea acestui gen de infracţiuni, iar activitățile de prevenire au avut scopul de a realiza o educaţie adecvată, o pregătire antiinfracţională cât mai bună a populaţiei pentru a obţine o implicare cât mai mare a cetăţenilor şi a factorilor cu responsabilităţi în acest domeniu”, se arată în bilanţul IPJ.

În 2019 s-a putut remarca și o scădere de aproape 7,5% a infracţiunilor de furt sesizate, faţă de perioada similară din 2018. La nivelul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au fost sesizate 310 infracțiuni, dintre care 273 de infracțiuni economico-financiare, şi au fost constatate 520 de infracţiuni.

Totuşi, numărul total al infracţiunilor sesizate la nivelul IPJ a crescut cu aproximativ 7%, comparativ cu aceeași perioadă a anului anterior.

Accidentele grave, în creştere cu peste 10%

Datele statistice prezentate de IPJ Olt arată că, din păcate, pe drumurile publice care tranzitează judeţul s-au produs anul trecut cu 10,78% mai multe accidente grave, față de anul precedent. Principalele cauze generatoare de accidente rutiere grave au fost indisciplina bicicliştilor – 16,18%, viteza neadaptată şi viteză neregulamentară – 12,03% și indisciplina pietonală – 14,52 %.

Potrivit bilanţului, poliţiştii rutieri au organizat 300 de acţiuni pentru a disciplina participanţii la trafic, din care 284 numai cu efective proprii și 16 împreună cu alte formaţiuni de poliţie sau în colaborare cu reprezentanţi ai altor instituţii ori ai societăţii civile. În urma acestora, s-au constatat 653 de infracțiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, în creştere cu 24%, au fost aplicate 54.195 de sancţiuni contravenţionale, cu 1.871 mai multe faţă de 2018, au fost reţinute în vederea suspendării dreptului de a conduce 3.757 de permise de conducere, cu 424 mai multe faţă de perioada similară a anului trecut, şi au fost retrase 1.302 certificate de înmatriculare, cu 237 mai multe faţă de 2018.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți