13.1 C
Slatina
vineri,19 aprilie,2024

Ultimele Articole

Aproape 50 de studenţi învaţă meserie de la poliţiştii din Olt

- Advertisement -

Poliţiştii de la Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt au de luni, 10 februarie, noi „colegi”. Sunt aproximativ 50 de studenţi poliţişti de la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” din Bucureşti, care până pe 8 martie urmează stagiul de practică în cadrul mai multor structuri ale IPJ Olt.

Alexandra Dicu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, a declarat că în total sunt 48 de viitorii poliţişti în practică la Poliţia Olt, până luna viitoare, aceştia fiind studenţi din anii I, II, III şi IV de la academia din Capitală.

Cei mai mulţi sunt din anul I, nouă fiind de la Ordine Publică şi şase de la Drept, dar şi din anul III, repstiv şase de la Drept, unul de la Criminalistică, patru de la Investigarea Criminalităţii Economice, doi de la Ordine Publică şi doi de la Rutieră. Pe lângă aceştia, mai sunt poliţişti studenţi din anul II – unul de la Ordine Publică, şase de la Investigaţii Criminale, trei de la Drept, doi de la Criminalistă şi unul de la Investigarea Criminalităţii Economice, iar alţi cinci sunt din anul IV, studenţi la Drept.

Toţi viitorii poliţişti vor participa până la sfârşitul stagiului de practică la misiunile pe care efectivele IPJ Olt le vor desfăşura în judeţ, dar şi la alte activităţi ale acestora, pentru a învăţa cât mai multe despre tainele meseriei de poliţist. „Pe parcursul stagiului de practică, studenţii îşi vor însoţi şi sprijini tutorii în activităţile profesionale. Scopul acestor activități este ca viitorii poliţişti să îşi formeze şi să îşi dezvolte aptitudinile specifice muncii pe care o vor desfășura la finalizarea studiilor”, a spus reprezentantul Poliţiei.

Cătălin FIRCOIU  

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți