10.2 C
Slatina
sâmbătă,27 aprilie,2024

Ultimele Articole

Consiliul Județean are buget aprobat. Guvernul a alocat o sumă insuficientă județului Olt

- Advertisement -

Consilierii județeni au aprobat vineri bugetul pentru anul 2020. Banii sunt mult mai puțini decât în anii anteriori, iar cele mai mari pierderi, conform formulei de calcul a Guvernului, sunt pentru îngrijirea copiilor și bătrânilor. În aceste condiții, și sumele alocate investițiilor au fost reduse.

Consiliul Județean are, de vineri, buget aprobat pentru anul în curs. Aproximativ 128 de milioane de lei i-au revenit județului Olt, suma fiind mult sub cea necesară. 110 milioane de lei trebuie să meargă către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, pentru îngrijirea copiilor și bătrânilor aflați în dificultate sau pentru persoanele cu handicap. Pentru restul banilor, prea puțini față de necesarul real, specialiștii au făcut calcule și strategii astfel încât să nu apară blocaje.

„Aşa cum am spus şi în rândurile trecute, bugetul de anul acesta este mai mic decât cel de anul trecut cu 61 de milioane lei. Este o sumă destul de mare pentru noi şi chiar am încercat să încropim un buget astfel încât instituţiile subordonate să nu simtă această lipsă a banilor. La DGASPC am primit doar 16 milioane lei, dintr-un total necesar de aproape 110 milioane lei. E o diferenţă foarte mare între ceea ce am primit şi necesarul DGASPC”, a declarat Marius Oprescu, președintele CJ Olt.

Lipsa acută a banilor, cauzată de calculele total greșite ale guvernanților, se reflectă în mod sigur și asupra investițiilor. Nu vor mai putea demara proiecte noi, iar cele vechi vor continua doar datorită excedentului bugetar înregistrat anul trecut, respectiv 28 de milioane de lei. „În acelaşi timp şi o parte dintre investiţiile noi pe care urma să le facem au fost amânate, până atunci când vom avea banii necesari. Pentru investiţiile ce sunt în derulare, folosim excedentul bugetar de anul trecut. Aşa cum aţi văzut, unul dintre proiectele de pe ordinea de zi a fost folosirea excedentului, aproximativ 28 de milioane de lei, bani ce vor fi folosiţi pentru continuarea investiţiilor deja începute. Aici vorbim de toate investiţiile pe care Consiliul Judeţean a apucat să le deschidă sau avea studii de fezabilitate aprobate şi scoase la licitaţie, în anul precedent. Cele mai mari investiţii le are şi anul acesta Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, unde am alocat din nou aproximativ 20 de milioane de lei”, a explicat Marius Oprescu.

Tot în domeniul sănătății, Consiliul Județean investește din bugetul propriu într-un sediu nou de Ambulanță, la Caracal. Anul acesta, vor începe lucrările la noua subunitate de pompieri de la Dobroteasa, proiect aprobat anul trecut.

În ședința de vineri a Consiliului Județean au fost aprobate și sumele care revin fiecărei localități din impozitul pe venit. Astfel, municipiile Slatina și Caracal au primit câte 1 milion de lei, orașele câte 500 de mii de lei, iar comunele cel puțin 150 de mii de lei fiecare.

Simona VÂRBAN

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți