Problema traficului de persoane, dezbătută de profesori, asistenţi sociali şi inspectori de muncă din Olt

„Traficul de persoane: capacitate, identificare, referire” este subiectul temei dezbătută în aceste zile de profesori, asistenţi sociali şi inspectori de muncă din judeţul Olt, în cadrul a două evenimente organizate la Slatina de Asociația eLiberare, în parteneriat cu Ambasada Marii Britanii la București și Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Craiova.

Primul dintre ele a avut loc joi, în amfiteatrul Colegiului Naţional „Ion Minulescu” din Slatina, unde peste 130 de cadre didactice din judeţ au participat la o sesiune de formare, iar vineri, la Complexul de servicii pentru persoane adulte cu dizabilităţi din Slatina va avea loc o nouă sesiune de formare unde şi-au anunţat prezenţa 50 de asistenţi sociali şi zece inspectori teritoriali de muncă.    

„Traficul de persoane: capacitate, identificare, referire” este un proiect care s-a născut din nevoia pregătirii unui public mai larg cu privire la problema traficului de persoane, pentru o mai bună identificare a cazurilor de exploatare din comunitate.

„Ideea de a implica profesorii, inspectorii de muncă și asistenții sociali a pornit în urma consultărilor cu Ambasada Marii Britanii, Ambasada Statelor Unite ale Americii, precum și cu actori din societatea civilă și instituții ale statului”, spune Loredana Urzică, directorul de programe al Asociaţiei eLiberare.

Astfel de acțiuni și evenimente de formare au loc în toată țara, misiunea organizatorilor fiind aceea de a crea o mișcare socială împotriva traficului de persoane în România. Evenimentele de la Slatina sunt organizate cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean, Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului și Inspectoratul Teritorial de Muncă Olt.

Cătălin FIRCOIU

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

<