10.2 C
Slatina
joi,28 martie,2024

Ultimele Articole

Meteorologii anunţă ploi şi vânt în întreaga ţară, până joi dimineaţa

- Advertisement -

Reprezentanţii Administraţiei Naţionale de Meteorologie au emis marţi, la prânz, o informare meteorologică de ploi moderate cantitativ şi intensificări tempoare ale vântului care este în vigoare până joi dimineaţa în judeţul Olt, dar şi în restul ţării.

Avertizarea de vreme capricioasă este în vigoare din seara zilei de marţi, ora 18:00, şi expiră joi, la ora 06:00.

„În intervalul menționat, la început în regiunile vestice și sud-vestice, apoi și în cele centrale, temporar va ploua și, îndeosebi prin acumulare în zonele deluroase și montane, cantitățile de apă vor depăși local 15 – 20 de litri pe metru pătrat şi pe arii restrânse 30 – 35 de litri pe metru pătrat. Ploile vor avea și caracter de aversă și se vor semnala descărcări electrice”, anunţă meteorologii.

Sursa citată mai spune că la munte vor predomina ploile, favorizând topirea stratului de zăpadă, iar la altitudini mari precipitațiile vor fi mixte. Vântul va avea intensificări în Carpații Meridionali și de Curbură cu viteze ce vor depăși 50 – 70 de kilometri pe oră, iar pe creste 80 – 90 de kilometri pe oră. ANM a mai anunţat intensificări temporare ale vântului şi pe parcursul zilei de marți, 3 martie, în regiunile vestice și la munte, iar miercuri și în cele estice și sud-estice.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți