Liberalii olteni au stabilit, în şedința Biroului Politic Județean al PNL Olt de miercuri seara, numele candidatului la funcția de președinte al Consiliului Județean. Dintr-o listă care a cuprins mai multe nominalizări venite din partea membrilor formaţiunii politice a fost desemnat un fost comandant al Poliţiei Olt, comisarul şef Ion Voicu.
Ion Voicu este în rândul membrilor PNL Olt din luna martie a anului 2018, iar din luna noiembrie a aceluiaşi an a fost numit preşedinte al seniorilor liberali din judeţ, funcţie pe care o deţine şi în prezent. Totodată, acesta deţine şi o funcţie importantă, cea de vicepreşedinte al Biroului Politic Naţional al Organizaţiei Seniorilor Liberali a Partidului Naţional Liberal.
Liberalul Voicu a fost inspector şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt din anul 2010 şi până la începutul anului 2013 când s-a pensionat ca urmare a scandalului sexual pornit de fosta poliţistă Melania Celestina Renghea, cea care şi-a înjunghiat fostul şef pe care l-a acuzat că a vrut să o violeze.
Cătălin FIRCOIU