O angajată a Direcţiei Agricole are tuberculoză

O femeie, angajată a Direcţiei Agricole Judeţene Olt, a fost diagnosticată recent cu tuberculoză, motiv pentru care specialiştii Direcţiei de Sănătate Publică Olt au dispus mai multe măsuri pentru a limita răspândirea infecţiei.

Femeia a fost diagnosticată într-o clinică medicală din municipiul Bucureşti, unde se afla internată, anunţă DSP.

Pentru limitarea răspândirii infectiei, specialiştii în sănătate publică din judeţ au solicitat instituţiei publice să ia următoarele măsuri: cele două persoane care au intrat în contact cu angajata se vor prezenta la un dispensar de profil, la solicitarea medicului specialist pentru investigaţii radiologice; contacţii de familie vor fi programaţi de un medic specialist în vederea stabilirii unui tratament adecvat, dacă este cazul.

Totodată, la Direcţia Agricolă Olt va fi efectuată o acţiune de dezinfecţie, tip terminal, cu o firmă de profil autorizată.

Cătălin FIRCOIU

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

<