10.2 C
Slatina
joi,25 aprilie,2024

Ultimele Articole

Peste 100.000 de cărți funciare eliberate în ultimul an, în județul Olt

- Advertisement -

Oficiul Județean de Cadastru și Publicitate Imobiliară Olt a eliberat peste 140 de mii de cărți funciare, anul trecut. Documentele de proprietate au fost realizate gratuit, în cadrul Programului Național de Cadastru, care continuă și anul acesta. Sunt 64 de localități în care se lucrează la elaborarea de cărți funciare pentru cetățeni.

Programul Național de Cadastru și Carte Funciară, prin care sunt cadastrate gratuit terenuri și clădiri din întreaga țară, avansează rapid în județul Olt. Numai anul trecut s-au eliberat peste 100.000 de cărți funciare pentru care proprietarii nu au plătit nimic.

„Anul trecut, în județul Olt au fost eliberate, gratuit pentru cetățeni, prin Programul național de cadastru și carte funciară (PNCCF), aproape 115.000 de cărți funciare. Lucrările de cadastru general au fost finanțate din veniturile proprii ale Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), prin Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Olt”, a declarat Dorina Mihăilescu, purtătoarea de cuvânt a OCPI.

Mai multe localități au fost deja cadastrate în totalitate, cetățenii deținând acte de proprietate atât pentru terenurile agricole, cât și pentru cele din intravilan, dar și pentru case. În alte zeci de localități, se desfășoară lucrări pe sectoare cadastrale. „În prezent, din totalul de 112 de UAT-uri din județul Olt, nouă (Brebeni, Iancu Jianu, Vădastra, Valea Mare, Vișina, Vișina Nouă, Oboga, Brastavățu și Milcov) sunt cadastrate în proporție de sută la sută, iar în alte 64 se desfășoară lucrări de înregistrare sistematică a imobilelor. Până în prezent, în județ au fost eliberate, gratuit pentru cetățeni, 258.437 de cărți funciare”, au mai explicat reprezentanții OCPI.

Iar de anul acesta, pe lângă lucrările de cadastru finanțate cu bani de la bugetul de stat, vor începe și cele pe fonduri europene. Radomirești, Dăneasa, Găneasa, Dobrosloveni, Mihăești, Bobicești, Fărcașele și Tătulești sunt cele opt comune din Olt incluse într-un proiect cu fonduri europene, pentru a fi cadastrate. Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară a anunțat, încă din primăvara anului trecut,  că a fost demarată licitația pentru contractarea lucrărilor. La acestea se adaugă comuna Stoenești, pentru cadastrarea căreia procedura de licitația va avea loc luna viitoare.

Simona VÂRBAN

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți