Inspectorii de muncă olteni au efectuat în februarie 241 de controale specifice în domeniile relații de muncă şi securitate și sănătății în muncă, în urma cărora au identificat 251 deficiențe pentru care s-au dispus măsuri de remediere şi au aplicat 145 sancțiuni, din care 140 de avertismente și cinci amenzi în valoare totală de 45.000 lei.
Domeniile de activitate verificate de Inspecţia Muncii, din punct de vedere al respectării legislației specifice, au fost construcții, comerț cu amănuntul, transport rutier de mărfuri și persoane și agricultură, iar în urma unuia dintre controale au dat şi cea mai mare amendă, a cărui valoare este de 20.000 de lei.
Bogdan Ţucă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial de Muncă Olt, a declarat că sancţiunea contravenţională a fost aplicată unei firme de comerţ din Piteşti, cu punct de lucru în comuna Poboru, pentru identificarea unei persoane care lucra fără forme legale de angajare.
Totodată, în urma controalelor de luna trecută, inspectorii de muncă au constatat zeci de deficienţe, cele mai frecvente fiind neplata lunară a drepturilor salariale la data înscrisă în contractul individual de muncă; neacordarea repausului saptămânal și a concediului de odihnă; netransmiterea la termen, în Registrul General de Evidență a Salariaților, a contractelor individuale de muncă și a modificărilor acestora; neacordarea și neverificarea folosirii echipamentului individual de protecție; neefectuarea controlului medical periodic.
Cătălin FIRCOIU