15.2 C
Slatina
vineri,26 aprilie,2024

Ultimele Articole

Informaţii prin telefon pentru aparţinătorii pacienţilor internaţi în Spitalul Slatina

- Advertisement -

Măsuri fără precedent luate de autorităţile centrale de teama infestării cu coronavirus. Una dintre ele este cea privind intrarea spitalelor din ţară în carantină, accesul vizitatorilor la pacienţi fiind interzis, la nivelul unităţilor medicale fiind luate şi alte decizii. Spre exemplu, la nivelul Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, aparţinătorii pacienţilor internaţi aici pot afla date despre aceştia prin telefon.  

Conducerea Spitalului Slatina a pus în practică măsurile ca urmare a informării transmisă duminică de Grupul de Comunicare Strategică de la nivelul Ministerului Afacerilor Interne. Astfel, de luni dimineaţa, ora 07:00, s-au instituit măsuri de interzicere a accesului în SJU Slatina pentru aparținători, vizitatori și alte persoane în afară de personalul angajat al unității spitaliceşti. Totodată, a fost suspendat accesul elevilor școlilor postliceale sanitare aflați în practică la Spitalul Slatina.  

Reprezentanţii spitalului și firmei care asigură serviciul de pază au înființat 15 posturi de pază, care să poată controla căile de acces în unitatea medicală, iar la nivelul căilor de acces în spital s-au afișat  materiale informative cu deciziile.

Numerele telefoncie din centrala spitalului sunt puse la dispoziţia aparţinătorilor pentru a afla informaţii despre starea de sănătate a bolnavilor internaţi, spune conducerea SJU Slatina. „Spitalul Slatina pune la dispoziția publicului numerele telefonice din centrala spitalului, la care aparținătorii pot apela pentru a fi dirijați către secții, în vederea obținerii de date privind starea de sănătate a pacienților internați, în condițiile respectării normelor referitoare la accesul datelor cu caracter personal. Pentru pacienții din Terapie Intensivă se vor oferi date în intervalul orar 12:30 – 13:30, respectiv 19:30 – 20:30”, a declarat Cătălin Rotea, managerul spitalului. Numerele de telefon din centrala spitalului, la care se pot oferi detalii privind pacienții internați, sunt 0249/431.703, respectiv 0249/436.129, anunţă reprezentanţii unităţii medicale.

Toate măsurile luate de conducerea Spitalului Slatina sunt aplicabile până la data de 31 martie 2020, iar în funcție de evoluția situației la nivel național, unitatea spitalicească va comunica în mod operativ orice modificări sau adăugiri, în cazul în care acestea se impun.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți