2.3 C
Slatina
vineri,19 aprilie,2024

Ultimele Articole

Percheziții la firmele de pază ale lui Codiță din Caracal

- Advertisement -

Cinci percheziții au avut loc joi la sediile și punctele de lucru ale unor firme de pază și domiciliile unor persoane fizice din municipiul Caracal, într-un dosar penal anchetat de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Olt, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal.

Descinderile s-au desfășurat la firmele de pază ale omului de afaceri Remus Rădoi, zis Codiță, spun anchetatorii care îl suspectează că folosește muncă la negru.

Sediile a două firme, precum și la domiciliile unor persoane fizice din Caracal, au fost vizate de polițiștii SICE, sprijiniți de luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale Olt, perchezițiile fiind efectuate într-un dosar penal deschis pentru săvârșirea infracțiunii de refuz nejustificat de a prezenta organelor competente documentele legale, în scopul împiedicării efectuării verificărilor în domeniul relațiilor de muncă, securității și sănătății în muncă.

„Din cercetări a reieșit faptul că cele două societăți comerciale, deși aveau încheiate contracte de prestări servicii de pază și protecție cu numeroase societăți comerciale cu capital de stat și privat, ar fi folosit la muncă mai multe persoane fizice, fără să aibă încheiate cu acestea contracte individuale de muncă. Pentru ascunderea situației de fapt și evitarea răspunderii penale sau contravenționale, după caz, reprezentanții firmelor de pază ar fi refuzat în mod nejustificat și repetat să prezinte organelor abilitate documentele contabile solicitate”, a declarat Alexandra Dicu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.

Cu ocazia descinderilor, anchetatorii au urmărit ridicarea de documente financiar-contabile, în vederea probării activității infracționale, în urma acestora trei persoane, printre care și Codiță, fiind aduse la audieri. „În baza mandatelor de aducere, trei persoane au fost conduse la audieri, pentru dispunerea măsurilor legale ce se impun”, a adăugat reprezentantul IPJ.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți