14.7 C
Slatina
sâmbătă,20 aprilie,2024

Ultimele Articole

Polițiștii rutieri care au luat mită la Saru vor să fie liberi

- Advertisement -

Octavian Șerban Enculeasa, Adrian Elvis Găneșanu, Mircea Mihăiță Coman și Mircea Pană, cei patru polițiști de la Serviciul Rutier al Inspectoratului de Poliție Județean Olt care au fost prinși luând 400 de lei mită de la un șofer prins cu viteză pe DN 65 – E 574, la Saru, pentru a nu fi amendat, vor să fie cercetați în stare de libertate.

Oamenii legii au contestat măsura arestării preventive pentru 30 de zile pe care au luat-o miercuri magistrații Tribunalului Olt, în prezent aceștia fiind încarcerați în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Poliției Olt, judecătorii Curții de Apel Craiova urmând a se pronunța asupra contestației formulate marți, 17 martie.

Marți, 10 martie, cei patru agenţi de poliţie acționau cu autospeciala de poliție Dacia Logan, neinscripționat cu însemnele MAI, pe DN 65 – E 574, în zona Pădurea Saru, au oprit în trafic un autoturism Opel, condus de un bărbat care circula cu viteză peste limita legal admisă, pentru care se impunea amendarea acestuia. Însă, polițiștii Enculeasa, Găneșanu, Coman și Pană, efectuând un act contrar acestor îndatoriri, au primit suma de 400 lei, pentru a nu mai fi întocmit proces-verbal de sancţionare contravenţională, ceea ce s-a şi întâmplat, conducătorul auto nemaifiind sancţionat pentru abaterea la regimul rutier.

„Agenții de poliție au fost surprinşi în flagrant delict având asupra lor patru bancnote a câte 100 de lei fiecare, bani care corespund întocmai cu seriile a patru bancnote aflate în cuprinsul procesului verbal de notare a seriilor bancnotelor ce compun suma de 1.200 lei, întocmit cu ocazia efectuării procedurii flagrantului şi care au fost puşi la dispoziţia  investigatorilor sub acoperire autorizaţi în cauză”, au precizat procurorii olteni.

Poliţistul Octavian Enculeasa este acuzat de anchetatorii Parchetului Olt că a mai luat 300 de lei mită de la un şofer prins pe Drumul Național 64, Drăgăşani – Caracal, cu viteză peste limita legală. La sfârșitul lunii noiembrie 2019, agentul de poliţie i-a întocmit un proces verbal în care a consemnat fapte mai puţin grave decât cele întâmplate în realitate, precum şi alte aspecte faptice pe care nu le-a constatat şi nici nu le-a verificat, pentru a nu-i fi suspendat conducătorului auto dreptul de a conduce pe drumurile publice.

Ofițerii Serviciului Județean Anticorupție Olt din cadrul Direcției Generale Anticorupție au fost cei care s-au sesizat din oficiu cu privire la suspiciuni de corupţie la adresa unor poliţişti de la Serviciul Rutier al Poliţiei Olt, iar marţi dimineața, coordonaţi de un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, care instrumenta dosarul din luna aprilie 2019, şi cu sprijinul Serviciului Operaţiuni al Structurii Centrale a DGA, au organizat acţiunea din Pădurea Saru.

Cătălin FIRCOIU  

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți