13.1 C
Slatina
vineri,26 aprilie,2024

Ultimele Articole

Biletele de tratament eliberate oltenilor, anulate din cauza coronavirusului

- Advertisement -

Răspândirea noului virus chinezesc COVID-19 a făcut ca hotelurile și centrele cu săli de tratament balnear din țară să se închidă începând de luni, 16 martie, motiv pentru care activitatea de eliberare a biletelor pentru stațiuni balneare a fost suspendată de Casa Județeană de Pensii Olt, pe perioada stării de urgență.

Situația dată face ca pensionarii și asigurații sistemului public din județ care ar fi trebuit să plece în sejur în perioada 20 – 23 martie să rămână acasă, iar beneficiarii care acum erau la băi să fie trimiși acasă înainte ca sejurul acestora să se încheie.

Peste 20 de bilete de tratament care aveau data de prezentare în staţiune în perioada amintită au fost vândute prin Casa de Pensii Olt, iar pensionarii își recuperază acum banii. Însă, vârstnicii, dar și ceilalți beneficiari, de teama coronavirusului, au cumpărat mai puține bilete în această serie, a treia, faţă de cea anterioară. Și cei care au fost întorși acasă din stațiunile balneare vor primi înapoi banii plătiți, dar doar pe zilele de tratament pe care încă nu le efectuaseră.

„Având în vedere starea de urgență decretată de autoritățile române și   prevederile Hotărârii nr. 9/14.03.2020 a Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență pentru instituirea unor măsuri pentru evitarea răspândirii COVID-19 (Coronavirus) prin care au fost aprobate recomandările «Grupului de analiză», ce vizează și «restricționarea activităților culturale, științifice, artistice, religioase, sportive și de divertisment care presupune participarea a peste 50 de persoane, realizate în spații închise, inclusiv cele realizate în săli de tratament balnear, săli de fitness, saloane de SPA-uri, de cosmetică, săli de jocuri de noroc și cazinouri», vă comunicăm faptul că activitatea de eliberare a biletelor de tratament balnear este suspendată pe perioada stării de urgență. Biletele care au fost eliberate vor fi anulate, inclusiv în aplicația SPA, urmând ca beneficiarii să solicite restituirea integrală a contribuției. Beneficiarii biletelor anulate vor putea beneficia de un nou bilet de tratament în anul curent dacă vor depune o nouă cerere și vor solicita o altă perioadă”, transmite Casa Județeană de Pensii.

Sursa citată a mai anunțat că noile cereri pentru acordarea biletelor de tratament balnear se vor putea transmite prin e-mail sau prin poștă, adresele de e-mail la care potențialii beneficiari ai acestora pot transmite cererile fiind cjpolt@rdslink.ro sau petitii@cjpolt.ro.

Încă o activitate care de această dată îi vizează pe pensionarii ce încasează pensii de invaliditate, cea de expertizare medicală, va fi și ea suspendată, anunță Casa de Pensii Olt. Însă, vârstnicii sunt înștiințați că plata drepturilor de pensie va fi continuată. „Având în vedere intrarea în vigoare a Hotărârii nr. 6/09.03.2020 a Comitetului Național pentru Situații de Urgență privind măsurile suplimentare de combatere a noului Coronavirus, Ordinului ministrului muncii și protecției sociale nr. 592/11.03.2020, precum și faptul că în spitale s-a instaurat carantina, iar pensionarii de invaliditate care trebuie expertizați nu mai pot beneficia de analize medicale și investigații necesare evaluării medicale, activitatea de revizuire medicală a pensionarilor de invaliditate va fi suspendată începând cu data de 16 martie, urmând ca în funcție de evoluția situației să fie anunțate alte măsuri. Asigurăm pe toți pensionarii de invaliditate că plata drepturilor de pensie va fi continuată în toată perioada în care revizuirea medicală este suspendată”, au transmis reprezentanții Casei Județene de Pensii.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți