Serviciul Permise și Înmatriculări Auto Olt a luat noi măsuri pentru a preveni răspândirea virusului chinezesc COVID-19, iar de marți, 17 martie, a decis suspendarea susținerii celor două probe pentru obținerea permisului auto, teoretică și practică, timp de o lună, cel puțin.
„Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Olt a dispus măsura suspendării activității de examinare, atât pentru proba teoretică, cât și pentru proba practică, pe o perioadă de 30 zile, începând cu 17 martie, cu posibilitate de prelungire în funcție de evoluția situației actuale”, se arată într-un comunicat remis de Prefectura Olt, instituție în subordinea căruia se află serviciul.
Activitatea Serviciului Permise și Înmatriculări Auto va continua să se desfășoare zilnic, pentru cetățenii care solicită înmatriculări de vehicule și preschimbare permis de conducere, însă numai în baza programărilor online. Programul la ghișeu este în intervalul orar 08:30 – 19.00.
Cătălin FIRCOIU