5.2 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Transport ilegal de cherestea, depistat de polițiști la Osica de Sus

- Advertisement -

Polițiștii de ordine publică au depistat marți, pe Drumul Național 64, în comuna Osica de Sus, un transport ilegal de material lemnos. Societatea transportatoare a fost amendată cu 3.000 de lei.

Oamenii legii au tras pe dreapta un șofer, angajat al unei societăți comerciale din Argeș, care transporta cu un ansamblu de vehicule peste 30 de metri cubi cherestea în plus, față de cantitatea înscrisă în avizul de însoțire.

„Extinzând verificările, polițiștii au constatat că societatea în cauză avea menționată în avizul de însoțire și cantitatea de 12 metri cubi lăturoaie, cantitate care nu a fost identificată cu ocazia inventarierii și cubării materialului lemnos de către reprezentanții Ocolului Silvic Caracal”, a declarat Alexandra Dicu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.

Aceasta a adăugat că societatea comercială a fost amendată cu 3.000 de lei, pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2010 modificată, privind sancționarea și stabilirea contravențiilor silvice.

„Cantitatea de 30,22 metri cubi cherestea molid a fost predată în custodie Ocolul Silvic Caracal. De asemenea, cantitatea de 12 metri cubi lăturoaie, menționată în aviz, dar care nu a putut fi identificată, a fost confiscată valoric. Valoarea acesteia se ridică la suma de 8.628 de lei”, a conchis reprezentantul IPJ.

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți