8.1 C
Slatina
sâmbătă,27 aprilie,2024

Ultimele Articole

O femeie din Slatina și cei trei copii ai săi, găsiți într-o peșteră din Vâlcea. Erau dispăruți din 8 martie

- Advertisement -

O femeie din municipiul Slatina, împreună cu cei trei copii ai săi, au fost salvați joi de jandarmii montani dintr-o peșteră de lângă Mânăstirea Stănișoara din Parcul Național Cozia, județul Vâlcea. Cei patru nu erau singuri, ci împreună cu o altă femeie cu doi copii, din municipul Drăgășani, și au dispărut de acasă de aproape două săptămâni. Cu toții stăteau într-un cort.

Jandarmii montani au intervenit pentru salvarea celor șapte persoane, în urma unei solicitări a IPJ Vâlcea. Polițiștii din comuna Găneasa au fost cei care i-au alertat pe colegii din județul vecin, anunțând dispariția femeii din Slatina și a copiilor ei, deoarece aceștia aveau o locuință în Slătioara, comună arondată Secției Poliție Rurală Găneasa.

„În această dimineață (joi n.r.), efectivele Postului de Jandarmi Montan Călimănești au fost solicitate de către Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea, să acorde sprijin la o acțiune de căutare a șapte persoane date dispărute de la domiciliu din data de 8 martie. După aproximativ trei ore de căutări, cele șapte persoane – două femei și cinci minori, au fost găsite de către jandarmii montani într-o peșteră din zona Mânăstirii Stănișoara, unde aveau montat un cort. Cele două femei, una având domiciliul în județul Olt, iar cealaltă în municipiul Drăgășani, nu au menționat forțelor de ordine motivul pentru care au recurs la acest gest”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Vâlcea.

Femeile, împreună cu copiii, au fost conduse în siguranță de jandarmi până la Mânăstirea Stănișoara, de unde au fost preluați de polițiști și conduși la Poliția Călimănești, pentru continuarea cercetărilor.

Potrivit unor surse, cele două femei s-ar fi ascuns împreună cu copiii în peștera din Parcul Național Cozia, de teama coronavirusului. Însă, condițiile în care stăteau nu erau unele confortabile. Cu toții stăteau într-un cort, având saci de dormit, fiind echipați cu haine de iarnă. Aveau și alimente și apă asupra lor, însă acestea erau pe terminate în momentul în care jandarmii montani i-au găsit.  

Cătălin FIRCOIU

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți