18.1 C
Slatina
joi,28 martie,2024

Ultimele Articole

Alți peste 70 de locuitori ai județului, prinși pe străzi fără un motiv întemeiat

- Advertisement -

Zi de zi, sute de polițiști, jandarmi, polițiști locali și militari continuă să fie prezenți în misiuni și să-i amendeze pe locuitorii județului Olt care nu respectă măsurile intrate în vigoare odată cu punerea în aplicare a ordonanțelor militare, emise pentru a preveni răspândirea virusului COVID-19. Numai în ultima zi, alți peste 70 de olteni au fost prinși pe străzi nejustificat și au fost sancțioanți contravențional cu peste 230.000 de lei.

Potrivit Prefecturii Olt, în ultimele 24 de ore, oamenii legii au efectuat controale și verificări, au fost angrenați în activități de fluidizare a traficului rutier și însoțire a unor autoturisme spre centrele de carantină și au asigurat paza locațiilor de carantinare.

În total, au fost efectuate 1.722 de verificări privind modul în care persoanele respectă măsura izolării, respectiv măsura carantinării instituționalizate și 22 de verificări asupra societăților comerciale sau persoane fizice autorizate.

Însă, în continuare există oameni care nu respectă ordonanțele militare, ieșind pe străzi fără un motiv întemeiat. Nu mai puțin de 74 de olteni au fost în această situație, în ultima zi. Pentru că nu au respectat măsura privind restricționarea circulației, aceștia au fost amendați cu 236.300 lei.

Locuitorii județului Olt trebuie să conștientizeze că acum, pentru nerespectarea restricțiilor de circulație, pot primi amenzi de până la 20.000 de lei. „Atragem atenția că sancțiunile au fost majorate semnificativ, prin modificarea OUG 1 din 1999. Până acum, cetățenii care erau sancționați pentru nerespectarea restricțiilor de circulație, plăteau în termen de 15 zile jumătate din minimul legal, adică 50 de lei. De vineri, amenzile sunt cuprinse între 2.000 și 20.000 lei, iar cei sancționați vor putea plăti în termen de 15 zile jumătate din cuantumul amenzii aplicate”, se arată într-un comunicat remis de instituția Guvernului în teritoriu.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți