10.2 C
Slatina
marți,23 aprilie,2024

Ultimele Articole

Bătrân găsit mort în casă, la Morunglav

- Advertisement -

Un bătrân de 90 de ani, din comuna Morunglav, a fost găsit mort în casă, nepotul său fiind cel care a făcut luni descoperirea macabră și a alertat autoritățile.

Echipaje de la Serviciul de Ambulanță Județean Olt au intervenit la fața locului, însă și o echipă operativă a Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

Pe trupul neînsuflețit al bărbatului era o rană la ochiul drept, spun oamenii legii.

„În această după-amiază, am fost sesizați prin apelul de urgență 112, de un bărbat, de 41 de ani, despre faptul că bunicul său a fost găsit decedat în locuința sa, din comuna Morunglav. Polițiștii Secției de Poliție Rurală Morunglav s-au deplasat la fața locului și au identificat cadavrul unui bărbat, de 90 de ani, din comuna Morunglav. Cadavrul nu prezenta urme vizibile de violență, cu excepția unei răni la ochiul drept. Acesta a fost depus la morgă, în vederea efectuării necropsiei”, a spus Alexandra Dicu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea situației de fapt, în cauză fiind deschis dosar penal pentru moarte suspectă.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți