23.1 C
Slatina
vineri,29 martie,2024

Ultimele Articole

Amenzi de peste 330.000 de lei, pentru nerespectarea ordonanțelor militare

- Advertisement -

Forțele de ordine din Olt au continuat în ultimele 24 de ore să verifice dacă locuitorii județului respectată ordonanțele militare, însă au constatat că acestea sunt în continuarea încălcate. Și nu doar oltenii au fost drastic amendați, ci și mai multe firme care vindeau ilegal mai multe produse, acestea fiind confiscate. În total, s-au dat peste 130 de amenzi, în cuantum de peste 330.000 de lei.    

Potrivit unui comunicat remis de Prefectura Olt, peste 600 de polițiști, jandarmi, polițiști locali și militari, au efectuat, în ultima zi, controale și verificări, au fost angrenați în activități de fluidizare a traficului rutier și însoțire a unor autoturisme spre centrele de carantină și au asigurat paza locațiilor de carantinare.

Astfel, au fost desfășurate aproximativ 800 de verificări privind modul în care persoanele respectă măsura izolării, respectiv măsura carantinării instituționalizate. Totodată, au fost aplicate 124 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurii privind restricționarea circulației, în valoare de 286.000 de lei.

Pe lângă aceste verificări, au avut loc și 54 de controale efectuate în domeniul combaterii criminalității economice. Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Olt au aplicat șapte amenzi de 45.000 de lei, pentru încălcarea prevederilor Legii 12/1990 privind protecția populației în activități de producție, comerț sau prestări servicii ilicite. Agenții economici ofereau spre vânzare pește, drojdie, mere, oțet și țigarete, în alte condiții decât cele prevăzute de actul normativ, produsele fiind confiscate.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți