15.2 C
Slatina
vineri,26 aprilie,2024

Ultimele Articole

Polițiștii din Olt, acțiuni „fulger”. S-a verificat dacă oltenii respectă ordonanțele militare

- Advertisement -

Polițiștii din Olt au desfășurat sâmbătă, în județ, acțiuni „fulger” prin care a fost verificat modul în care sunt respectate ordonanțele militare, impuse pe perioada stării de urgență. În doar patru ore, respectiv în intervalul orar 18:00 – 22:00, oamenii legii au acționat în municipiile Slatina și Caracal și au aplicat peste o sută de amenzi, valoarea totală a acestora fiind de aproximativ 180.000 de lei.

Peste 120 de polițiști și jandarmi din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, dar și militari ai Ministerul Apărării Naționale, sub coordonarea Inspectoratului General al Poliției Române, au fost angrenați în misiuni.

„În cadrul acțiunilor au fost constituite dispozitive pentru verificarea respectării măsurilor dispuse prin ordonanțele militare, menținerea ordinii și liniștii publice și depistarea persoanelor care se sustrag măsurilor de izolare sau carantină”, a spus Alexandra Dicu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.

În cele patru ore, forțele de ordine au verificat în trafic 670 de autovehicule și au legitimat aproape 1.000 de persoane, iar ca urmare a neregulilor constatate polițiștii au aplicat 105 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 179.050 de lei.

Din totalul contravențiilor aplicate, 85 au fost pentru nerespectarea măsurii restricționării circulației, impusă de Ordonanța Militară 3 din 2020, în vederea prevenirii răspândirii virusului COVID-19, valoarea acestora fiind de 174.100 lei. Alte 13 amenzi au fost date pentru încălcarea prevederilor OUG 195 din 2002 privind circulația pe drumurile publice, patru pentru nerespectarea Legii 61 din 1991 privind ordinea și liniștea publică, iar două pentru încălcarea altor norme legale. În urma neregulilor constatate în trafic, polițiștii au retras și trei certificate de înmatriculare.

„Astfel de acțiuni vor continua în perioada următoare pe raza întregului județ, polițiștii acționând permanent în sistem integrat, împreună cu celelalte structuri de ordine publică, în vederea asigurării unui climat de siguranță publică, prevenirii și limitării  răspândirii noului Coronavirus, dar și pentru a combaterea fenomenul infracțional de orice gen”, a adăugat reprezentantul IPJ.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți