Începând de mâine, Primăria municipiului Slatina demarează acțiunea de primire a solicitărilor pentru acordarea tichetelor sociale în perioada stării de urgență, tuturor cetățenilor municipiului Slatina care fac parte din grupurile țintă și îndeplinesc condițiile de acordare. Valoare totală a tichetelor sociale va fi de 300 lei pe familie sau persoană singură.
Persoanele fără adăpost, vârstnicii de peste 65 de ani cu pensie de cel mult 704 lei, beneficiarii de ajutor social, familiile beneficiare de alocație de susținere sau persoanele singure care nu realizează venituri vor putea solicita tichete sociale oferite de Primăria Slatina.
Solicitarea de tichete sociale se face prin cerere scrisă însoțită de următoarele documente: act de identitate al persoanei îndreptățite/reprezentantul familiei și, după caz, al reprezentantului legal; documente din care rezulta calitatea de reprezentant legal, după caz; documente din care rezultă veniturile realizate de persoana vârstnică peste 65 de ani sau de membrii familiei, după caz.
Cererea pentru acordarea tichetelor, însoţită de documentele necesare, se depune la Direcţia de Asistenţă Socială Slatina, folosind una din următoarele modalități: pe suport de hârtie (depunere personală sau poștală); electronic-telefonic la următoarele numere: 0349.417.496, 0249.418.663, 0766.677.906, 0349.417.359.
Puncte
de lucru ale Direcției de Asistentă Socială, unde se pot depune personal cereri
sunt următoarele: sediu – str. Frații Buzești, nr. 6;
– Clubul Pensionarilor – str. Victoriei; Centrul Comunitar de Asistență
Medico-Socială – str. Nicolae Bălcescu, nr. 22.
Atât numerele de telefon puse la dispoziție pentru aceste demersuri, cât și formularele tipizate vor fi disponibile pentru cetățeni începând de mâine, 15 aprilie, ora 10:00.