UPDATE: După ce a dat din nou declarații cu privire la accidentul pe care l-a provocat în Sâmbăta Paștelui, pe un drum județean din comuna olteană Verguleasa, procurorii slătineni au dispus plasarea șoferului de 30 de ani, din Drăgășani, sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile.
Știrea inițială: Un tânăr de 30 de ani, din municipiul Drăgășani, a fost reținut marți de polițiștii din Slatina, după ce în Sâmbăta Mare a fost implicat într-un eveniment rutier, produs în comuna olteană Verguleasa, și a părăsit locul producerii accidentului. Șoferul era băut bine și permisul auto suspendat.
Alexandra Dicu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, spune că accidentul a avut loc pe fondul vitezei, conducătorul auto vinovat intrând pe contrasens și lovind un autoturism, condus regulamentar de un tânăr de 22 de ani, tot din Drăgășani, acesta fiind rănit.
„La data de 18 aprilie 2020, un bărbat de 30 de ani, din municipiul Drăgășani, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Județean 703 D, pe raza comunei Verguleasa, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum și a pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu un autovehicul condus regulamentar de un tânăr de 22 de ani. În urma accidentului, a rezultat rănirea conducătorului auto, în vârstă de 22 de ani, care a fost transportat la o unitate medicală pentru a primi îngrijiri medicale”, a declarat reprezentantul IPJ.
După producerea evenimentului, bărbatul de 30 de ani a părăsit locul producerii accidentului fără încuviințarea organelor de poliție, însă a fost identificat la scurt timp. Cei doi șoferi au fost testați cu alcooltestul, în cazul tânărului care a pătruns cu mașina pe contrasens rezultând o concentrație de 0,97 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat. Totodată, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că acesta avea permisul auto suspendat.
Polițiștii Biroului Rutier Slatina, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, l-au reținut marți pe bărbatul de 30 de ani, din Drăgășani, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe și părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia. Miercuri, șoferul urmează a fi prezentat Parchetului Slatina, cu propuneri legale.