O fetiță de aproximativ două luni a fost găsită, joi seara, de un tânăr care se ducea pe islazul de la marginea satului Căzănești, comuna Verguleasa, pentru a-și lua calul. Plânsetele micuței, care fusese abandonată la marginea drumului, au fost auzite de localnic, iar acesta a fost cel care a sunat de urgență la 112 și a alertat autoritățile.
Valentin Piciu, primarul comunei Verguleasa, spune că fetița era bine îngrijită, lângă ea fiind găsit un ghiozdan, cu scutece, lapte praf, biberon, și a fost transportată la Spitalul Slatina, pentru a fi îngrijită de cadrele medicale de aici.
„Copila a fost găsită alalteri seara. Undeva în cursul serii, un băiat s-a dus la islaz, pentru a-și lua calul, iar la un moment dat a auzit plânsete. S-a dus să vadă despre ce este vorba, era o fetiță. Era îmbrăcată bine, avea lângă ea tot ce îi trebuia, un ghiozdan cu lapte praf, biberon, scutece și Espumisan (un medicament folosit pentru tratarea colicilor n.r.). Am anunțat autoritățile, au intervenit cei de la Ambulanță și Poliție, iar micuța a fost transportată la spital pentru îngrijiri. Era bine, nu avea nicio problemă, pentru că eu cred că atunci a fost lăsată. Bine că nu a fost mai târziu că până dimineața cine știe ce se putea întâmpla, ar fi putut fi mâncată de câini. Nu știu cine ar fi putut să o abandoneze, localnicii de acolo spuneau că o mașină de Dolj care ar fi lăsat-o, era o presupunere sau o coincidență că în acel moment a trecut acel autoturism. Se fac cercetări, nu cred că este cineva din zonă. Nu știu să fi fost vreo femeie din acel sat care era însărcinată, am dezbătut situația în cadrul Primăriei, dar nu am găsit pe nimeni. Cel mai probabil nu este din zonă. Vedem ce o să se stabilească în urma anchetei polițiștilor”, a spus edilul localității.
Poliția a deschis dosar penal în cauză, iar acum se fac cercetări în vederea identificării persoanei care a abandonat fetița de aproximativ două luni.
„În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului. Poliţiştii continuă cercetările în vederea identificării persoanei care l-a abandonat. Ancheta este în desfășurare. Copila era bine și a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale”, a declarat Alexandra Dicu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.
Rădița Piroșca, directorul Direcției Generale de Asistență Socială și protecția Copilului Olt, spune că și instituția pe care o reprezintă a luat primele măsuri cu privire la cazul micuței abandonate. „Am fost informați de ieri, fetița este încă la spital, cel mai devreme cred că luni va di externată și va fi preluată de noi. Deja avem pregătit un asistent maternal pentru a avea grijă de fetiță. Nu avem mai multe informații cu privire la ce s-a întâmplat, doar informarea și procesul verbal întocmit de autorități ca urmare a găsirii copilei abandonate”, a spus directorul Direcției de Protecție a Copilului.