3.6 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Aproape 50 de olteni sancționați pentru că nu au stat în casă, doar într-o zi

- Advertisement -

Oltenii încalcă zi de zi prevederile ordonanțelor militare, impuse pentru a preveni răspândirea noului Coronavirus, și numai în ultima zi alți aproape 50 de locuitori ai județului au fost amendați pentru că ieșit nejustificat din locuințe, fiind găsiți pe străzi de oamenii legii. Pe lângă aceste contravenții, pentru încălcarea legii au primit sancțiuni contravenționale și patru societăți comerciale oltene.    

Potrivit unui comunicat remis de Prefectura Olt, marți au fost verificate aproximativ 730 de persoane privind modul în care acestea respectă măsura izolării, carantinării instituționalizate, respectiv măsura privind restricționarea circulației pe perioada stării de urgență. Ca urmare a acestor activități, forțele de ordine publică au aplicate 47 sancțiuni contravenționale persoanelor care nu au respectat măsura privind restricționarea circulației, valoarea totală a acestora fiind de 99.800 lei.

Totodată, verificări au fost efectuate și la societăți comerciale și persoane fizice autorizate din Olt, privind respectarea interdicțiilor instituite pe durata stării de urgență. Pentru încălcarea prevederilor Legii 12 din 1990 privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Olt au dat patru amenzi, în cuantum de 15.000 de lei.

În cursul zilei de marți, peste 450 de polițiști, jandarmi, polițiști locali și militari au desfășurat controale și verificări, au fost angrenați în activități de fluidizare a traficului rutier și însoțire a unor autoturisme spre centrele de carantină și au asigurat paza locațiilor de carantinare.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți